Sorin Cîmpeanu: Joia viitoare ar putea fi prima zi de testare în școli

Data publicării:
copil testat cu test de saliva
Teste de salivă în școli. Foto: Getty Images

Joia viitoare ar putea fi prima zi de testare a elevilor în școli, a declarat ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu, luni seara, la Digi24. Potrivit acestuia, s-au solicitat Ministerului Sănătăţii clarificări referitoare la procedura de lucru privind realizarea testelor de salivă pentru elevi și preșcolari. 

"S-au semnat vineri contractele subsecvente după ce la începutul săptămânii trecute s-au semnat acordurile cadru din cele trei loturi. Contractele subsecvente sunt semnate. Cei care au câştigat licitaţia au la dispoziţie între 1 şi 5 zile pentru a depune scrisorile de garanţie bancară. Nu ai controlul dacă o să depună într-o zi sau în cinci zile. Dacă depun, spre exemplu, mâine, poimâine contractul începe să se execute. Termenul de livrare pentru lotul 1 este între 1 şi 5 zile. Deci le putem avea miercuri, joi, vineri, săptămâna viitoare luni. Așteptarea mea era să fie deja de mult. Acum mă aștept să fie la finalul acestei săptămâni, dar se poate fi foarte bine să fie la începutul săptămânii viitoare. Am auzit astăzi un expert în sănătate publică că testele trebuie făcute de personal medical și a continuat că în școlile românești nu există personal medical. Adică practic o persoană care susține testarea printr-o singură frază demontează testarea. Personal medical nu există în școli, am mizat pe înțelepciunea unei instrucțiuni pentru un protocol sanitar, iar Ministerul Educației nu își dă cu părerea pe un protocol sanitar”, a spus, la Digi24, ministrul Educației.

Acesta se gândește la o diferențiere între copiii de grădiniță, eventual și cei din învățământul primar care să se testeze „într-un alt regim, diferit față de elevii de liceu, capabili să-și autoadministreze mai ușor testele. Am mizat foarte mult și pe înțelegerea colegilor cadre didactice și sunt convins că marea majoritate înțeleg să sprijine”.

Cîmpeanu spune că acolo unde este asistență sanitară mai devreme de o oră nu se poate testa o clasă întreagă, ceea ce înseamnă 50 de ore pe zi în școlile în care sunt 50 de clase.

Ministerul Educaţiei a cerut clarificări cu privire la procedura de efectuare testelor de salivă

"Eu am pus trei întrebări: dacă se poate face și testarea la domiciliu - și mă gândesc mai ales la copiii mici. În acele instrucțiuni este și o recomandare să nu fi mâncat înainte. Cum să duci un copil la grădiniță fără să fi mâncat la ora 8:00? A doua întrebare a fost dacă e nevoie și de acordul părinților, iar a treia întrebare a fost despre faptul că instrucțiunea se referă doar la elevi: cu preșcolarii mai facem ceva?", spune Cîmpeanu.

Cîmpeanu a adăugat că a primit asigurări de la Raed Arafat că din momentul în care furnizorii livrează testele de salivă în maxim 24 de ore vor ajunge în școli, ceea ce înseamnă că cel mai probabil joia viitoare ar putea fi prima zi de testare.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”