Video Șoferii dau de gropi imediat ce trec vama din Ungaria în România: „Sunt groaznice, nu vezi nicăieri așa gropi”
Data publicării:
Pericol la intrarea în țară prin vama Nădlac. Canicula prelungită, traficul greu și ploile din ultima vreme au lăsat urme adânci pe autostrada care duce de la Nădlac spre Arad. La câțiva kilometri după ce au trecut prin vamă, șoferii se văd nevoiți să facă slalom printre gropile ivite una lângă alta.
Pe autostradă au apărut zeci de gropi, care pot pune în pericol șoferii. Nu este prima dată când asfaltul din apropierea graniței cu Ungaria are de suferit, însă autoritățile au găsit până acum doar soluții provizorii.
- Sunt groaznice, ca-n România nu vezi nicăieri așa gropi. - Și dau în ele și le ocolesc... În mare parte n-ai cum să le eviți. Mai ales dacă e cineva pe banda de urgență e dezastru.
- Sunt foarte riscante și e dezastru. Cum intri de la unguri încoace se vede diferența. Vin din Italia, dar n-am văzut până acum așa ceva.
- De la Bremen până aici n-am văzut, da la noi se poate orice. - Sperăm să fie totul bine, să le repare.
Autostrada Arad-Nădlac a fost dată în folosință în 2015, așa că nu mai este în garanție. Șoseaua rezistă cu greu ploilor mai puternice, iar drumarii își fac apariția de câteva ori pe an ca să cârpească asfaltul.
Alina Sabou - purtător de cuvânt DRDP Timișoara: "Momentan este o soluție de reparații provizorie, urmând ca imediat după semnarea unui contract subsecvent de întreținere pe timp de vară să fie executate lucrări cu soluție definitivă."
Drumarii estimează că reparațiile de pe autostradă vor dura două-trei zile.