Duminică avem parte de timp frumos în majoritatea regiunilor şi doar cu totul izolat mai sunt aşteptate ploi slabe, în sudul ţării şi în zonele deluroase. Temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale, îndeosebi dimineaţa când se poate forma ceaţă. Maximele se vor încadra între 10 şi 20 de grade.
La începutul săptămânii viitoare temperaturile încep să crească şi vor atinge 25 de grade în Lunca Dunării. Luni vremea va fi frumoasă la nivelul întregii ţări, însă de marţi reapar ploile în nordul, centrul şi vestul teritoriului. Atenţie la ceaţa matinală, care poate crea probleme în trafic, în zonele joase de relief!
În București, la noapte, cerul va avea unele înnorări la noapte şi mai pot apărea câţiva stropi de ploaie. Vântul nu va crea probleme, iar în zori temperatura va coborî până la 7 grade Celsius.
Duminică, în Capitală, vremea devine însorită în Bucureşti, dar ziua se anunţă răcoroasă. Termometrele vor indica cel mult 16 grade în orele amiezii. Presiunea atmosferică va începe să scadă.
Vremea se menţine frumoasă până miercuri noaptea, când cresc şansele de ploaie. Temperaturile încep să crească de luni, iar marţi vor ajunge la 23 de grade Celsius.