Acum câteva zile, Horaţiu Mureșan s-a oprit pe malul Someşului la pescuit, înainte de a merge la serviciu. În acel moment câinele se afla deja sub baraj şi lătra disperat. Localnicii au sunat între timp la 112, însă tânărul n-a mai aşteptat echipajul de intervenţie şi s-a aventurat în apele Someşului pentru a salva animalul.
„Am coborât pe piciorul ăla, prima dată am chemat-o acolo, dup-aia am chemat-o de pe celălalt, dup-aia de pe celălalt, dup-aia am coborât roată şi am dus-o şi am prins-o şi am scos-o afară. M-am dus până acolo la colţ şi de-acolo am prins-o de burtă şi se ridica cu picioruşele, cu lăbuţele sus şi m-am aplecat şi am prins-o de după cap şi am scos-o afară”, a povestit Horațiu pentru Digi24.
„Foarte bucuroasă, în toate direcţiile a fugit. I-a părut bine că a scăpat, i-a fost foarte frig sigur în apă şi de aia”, a relatat Horațiu despre reacția cățelușei după ce a fost scoasă din apă.
Căţeluşa pe care a salvat-o de la înec nu are stăpân, dar pescarii o văd des prin zonă şi îi mai dau uneori să mănânce.
„Locuiesc aici aproape şi ştiam că nu se poate întâmpla ceva foarte grav, în afara unei răceli, bineînţeles”, a mai spus tânărul întrebat dacă nu i-a fost frică.
Băiatul, modest din fire, nu se aştepta ca oamenii să fie atât de impresionaţi de gestul său.
Clipul cu operaţiunea de salvare a fost deja preluat și de importante televiziuni internaţionale. Căţeluşa şi-a găsit acum şi un stăpân – un vecin al tânărului care a salvat-o.