Video. Zeci de magazine şi chioşcuri au fost sparte de hoții de țigări

Data publicării:
GettyImages-tigari-2

O rangă, un ciocan, o şurubelniţă şi două minute de linişte. E reţeta aplicată de trei hoţi cu cagule care și-au propus să jefuiască un chioşc unde se vând ziare, reviste, cărţi, cafele şi ţigări. Camerele de supraveghere arată că hoții nu își bat capul cu literatura și nici nu sunt interesați să deschidă casa de marcat. Au la ei o pătură în care aruncă prada: câteva cartuşe cu țigări.

Nu este singura spargere. Din statisticile poliţiei reiese că hoţii preferă chioşcurile stradale. Şi nu de ieri, de azi!

În anii trecuţi, infractorii erau interesaţi de cartelele telefonice care erau lăsate peste noapte în aceste tarabe. Acum însă hoţii pleacă cu cartuşe de ţigări, iar dimineaţă, vânzătorii descoperă că mai au la vânzare doar cărţi”, relatează Gerhald Ernst, reporter Digi24.

Surprize neplăcute au avut și patronii unor magazine de cartier. Hoţii au avut nevoie doar de un baros pentru a forţa intrarea. De acolo au avut cale liberă spre rafturile cu ţigări.

Tot camerele de supraveghere arată că unele spargeri durează mai puţin de un minut, iar infractorii nu par câtuşi de puţin intimidaţi dacă spaţiile comerciale sunt dotate sau nu cu alarme şi camere video.

Acţiunile de spargere se derulează foarte rapid. De obicei se lucrează în echipă, se folosesc automobile pentru părăsirea rapidă a locului faptei. În momentul declanşării alarmei, suspectul este deja în obiectiv. (...) În majoritatea cazurilor, când ajunge echipajul de intervenţie, el vizualizează doar faptul împlinit, fără să îi prindă la locul faptei, fără să recupereze bunurile sustrase”, spune Dan Belai, expert în securitate.

Hoţii au avut însă şi un eşec major. Recent au crezut că pot da lovitura vieţii la depozitul unuia dintre cei mai mari producători de tutun. Au venit înarmaţi cu fierăstraie electrice, însă poarta depozitului a rezistat, pe când dispozitivele hoţilor s-au stricat după câteva minute.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri