VIDEO. Munți de gunoaie după petrecerea de Revelion

Data publicării:
bucuresti gunoaie

Românii au petrecut bine, dar au arătat din nou că încă mai trebuie să înveţe să se comporte civilizat. Au lăsat în urma lor cantităţi imense de gunoaie. În Bucureşti, organizatorii Revelionului în aer liber erau pregătiţi pentru aşa ceva. După pretrecăreţi, în piaţă au intrat măturătorii.

Concertul din Piaţa Constituţiei s-a încheiat la ora 1. Un moment în care aproape 60.000 de oameni au pornit spre locurile în care urmau să continue petrecerea.

În urma lor, Piața a rămas acoperită de sticle de şampanie, pungi, pahare, ambalaje de plastic şi meral şi cioburi.

„De la cei care au aruncat cu sticle ca să spargă ghinionul. Deocamdată, suntem cu mulți ani în urmă față de unde ar trebui să fim, sperăm ca 2019 să fie un an mai bun”, spune un tânăr.

„Rămân resturi, dar sunt în urma distracției, este normal”, apreciază un altul.

Alții sunt de altă părere. „Eu cred că o ușoară lipsă de educație, civilizație. Mai rezistăm și noi cât putem”, spune un bărbat.

„Nu este normal, oamenii trebuie sa fie mai atenţi. Dar este ok, ne-am distrat”, povestește un turist străin.

Angajatul unei firme de salubrizare: E foarte multă mizerie, foarte multă mizerie.

Reporter: Câți saci ați strâns până acum?

Angajat: Credeți că mai țin minte? Câteva sute.

Reporter: Doar în seara asta?

Angajat: Doar în seara asta. Nu vedeți ce este aici?

Dacă de gunoaie au scăpat, participanţii la Revelionul în aer liber nu au putut evita, însă aglomeraţia de la metrou. Trenurile au circulat toată noaptea, însă la un moment dat s-a creat blocaj în staţiile din apropierea Pieţei Constituţiei.

Un telespectator Digi 24 ne-a trimis imagini cu aglomeraţia şi cu metroul care nu a oprit la Izvor pentru că era deja arhiplin. La fel s-a întâmplat şi la Unirii.

Episodul gunoaielor lăsate în urmă de cei care au făcut Revelionul în aer liber nu a fost singular. S-a întâmplat şi la Constanţa.

„Ține de cei 7 ani de acasă. Încercăm să nu transmitem mai departe”, spune un bărbat.

„Asta este problema mereu în România. Nu se strânge gunoiul după petrecere”, adaugă o femeie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri