Un balcon din Brăila a devenit viral pe rețelele sociale. Construcția din metal este prinsă de peretele clădirii, însă nu are nici podea și nici uşă care să facă legatura cu interiorul.
-Este fenomenal! Este o nouă invenție a brăilenilor!
-Este o greșeală a constructorului.
Imobilul de care este prins balconul incomplet se află chiar în centrul istoric al orașului. În zonă sunt clădiri cu arhitectură veche. În tot acest decor, un balcon fără podea și fără ușă de acces a devenit ținta ironiilor pe rețelele sociale și a celor care trec prin zonă.
Dana Costache - jurnalist Digi24: Amplasat la o înălțime de aproximativ 5 metri pe peretele acestui imobil, balconul devenit vedetă pe internet stârnește curiozitatea trecătorilor. Aceștia se opresc, îl privesc, zâmbesc și fac glume pe seama lui.
-Nu are niciun sens balconul acesta. Pe unde intri, pe unde ieși?
-N-are ușă, n-are geam, n-are nimic!
-E amuzant?
-Foarte amuzant!
-Da, nu pot să spun că e balcon. Cred că vor să facă blacon, dar unde?! Nici nu are ieșire.
-De când este balconul acesta aici?
-De când stau eu. De 50 de ani.
Construcția din metal a fost remarcata și de caricaturistul Costel Pătrăşcan.
Costel Pătrășcan - caricaturist: Mă gândeam că Verona a devenit celebră și prin faptul că a avut și are un balcon celebru și uite că și Brăila a devenit virală și în acest sens avem și noi. Situația în sine este o caricatură.
Rămâne însă un mister cum și când a ajuns în acest fel. Oamenii care locuiesc în zonă de zeci de ani spun că nu își aduc aminte să fi avut vreodată podea și cale de acces.
Editor : A.P.