Val de pensionări în Poliție, la nici 50 de ani împliniți: O invitație a statului pentru ca cei cu experiență să plece din sistem

Data actualizării: Data publicării:
ecuson alpolitie romane
Val de pensionări în Poliție, la nici 50 de ani împliniți.

Instituții esențiale ale statului român suferă tot mai mult din cauza lipsei de personal, care automat afectează nivelul serviciilor. Ne uităm la Poliția Română, unde lipsesc doi din zece polițiști. Iar în ultimele săptămâni ale anului trecut în mai multe județe din țară, precum Bihor ori Iași numărul ofițerilor și agenților care au plecat la pensie imediat ce au întrunit vechimea necesară, chiar dacă nu aveau nici 50 de ani împliniți, a explodat. Discutăm despre situație cu reprezentantul sindicatului Europol, Cosmin Andreica.

Cosmin Andreica: Este vorba despre plecări masive care s-au înregistrat în luna decembrie. Probabil că vorbim despre peste 2.000, 2.500 de cereri, încă nu sunt centralizate.

Este vorba despre agenți, ofițeri, polițiști cu funcții de conducere, de execuție. E clar că Guvernul și statul nu și-au dorit ca acești oameni să rămână în sistem, și asta, pentru că au avut de ales acești polițiști care deja îndeplineau de ceva vreme condițiile de pensionare. Aveau de ales între o creștere salarială de 5%, care însemna proximativ 200 de lei în medie, brut, la salariu, sau o indexare a pensiilor cu 13,8%. Acest procent, evident că le aduce un câștig mai mare, dacă ies la pensie.

Cu alte cuvinte, a fost o invitație indirectă pentru ca ultimii profesioniști din Poliția Română, cu experiență, cu vechime, și care puteau să mai rămână în sistem, au fost oarecum îndepărtați, iar statul, ministerul, nu a făcut absolut nimic pentru a-i păstra în sistem. Mulți dintre ei și-ar mai fi dorit să rămână.

În cazul de față nu s-a pus problema despre vârstă (posibilitatea creșterii vârstei de pensionare – n.red.) pentru că modificările la legea pensiilor militare deja a avut loc. Toți cei care îndeplineau condițiile de pensionare înainte de intrarea în vigoare a legii au un termen de 5 ani să se penzioneze pe vechile prevederi ale legii pensiilor militare, iar cei care se pensionează ulterior, vârsta de pensionare va crește proporțional până la vârsta de 65 de ani.

În acest moment s-a pus problema strict ce înseamnă indexarea pensiilor publice.

La noi este mai greu, pentru că nu avem dreptul la grevă, dar Poliția Română este într-o situație critică, pentru că deficitul de personal nu este de 2 oameni lipsă la 10 polițiști, ci este mult mai mare, și mai ales pe zona operativă, unde lipsesc cu desăvârșire în mediul rural și în astfel de zone neatractive, și unde polițiștii sunt practic nevoiți de multe ori să intervină, chemați de la domiciliu pentru a asigura urgențele sesizate prin 112.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri