Val de concedieri în sectorul public, reorganizare la ANAF. Aproape 15.000 de oameni ar putea rămâne fără loc de muncă

Data publicării:
angajati 1

Aproape 15.000 de persoane care activează în administraţia centrală şi în companiile de stat ar putea fi concediate până la sfârşitul anului, indică membrii sindicatelor din domeniu.

Din ministere şi din Secretariatul General al Guvernului ar urma să fie daţi afară 2800 de angajaţi, în urma unei decizii a Executivului menită să reducă cheltuielile de la buget.

Este neclară lista concedierilor de la fiecare minister în parte, deocamdată. Se ştie doar că din Ministerul Sănătăţii, inclusiv din Direcţiile de Sănătate Publică, vor pleca 164 de oameni.

Pe lângă cele 2800 de concedieri din administraţia centrală, alte 60.000 de posturi vacante vor fi scoase definitiv din schemele de personal, atât în administraţia centrală, cât şi în cea locală.

ANAF

Concedierile din sectorul public nu se opresc însă aici: reorganizarea ANAF va lăsa fără loc de muncă jumătate din personalul agenţiei, fiind estimate până la 1500 de disponibilizări.

Nici cei care vor rămâne aici nu vor răsufla uşuraţi, pentru că vor fi supuşi unor evaluări psihologice şi testului poligraf.

Prin Ordonanţa de Reorganizare a ANAF aprobată de Guvern, jumătate dintre angajaţi vor fi concediaţi în acest an, inclusiv o treime dintre şefii agenţiilor. Din toamnă, ANAF fuzionează cu Autoritatea Naţională a Vămilor şi cu Garda Financiară. În cadrul Agenţiei se va înfiinţa şi Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, care se va afla în subordinea premierului şi va lucra în coordonare cu DIICOT.

Angajaţii care vor face parte din noua structură vor fi supuşi unor noi examene, teste psihologice şi teste de integritate cu poligraful. Reorganizarea ANAF îi afectează şi pe contribuabili, pentru că activitatea la nivel teritorial se va reorganiza în opt direcţii regionale cu sediul în Timişoara, Iaşi, Galaţi, Ploieşti, Craiova, Cluj-Napoca, Braşov, respectiv Bucureşti.

Companiile de stat

Tăieri de posturi vor fi şi la companiile de stat. Cele mai multe se vor înregistra la Poşta Română, de unde vor pleca peste 3600 de oameni chiar din această toamnă. În sectorul feroviar, 3500 de persoane vor părăsi CFR Infrastructură (1000 de angajaţi), CFR Marfă (1500) şi CFR Călători (1000) până la sfârşitul anului.

Concedieri mai sunt planificate şi în alte societăţi de stat, iar acestea ridică suma reducerilor de personal la 10.000.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...