În cazul în care un şofer fără RCA v-a lovit maşina, veţi fi despăgubit de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii. Va trebui mai întâi să faceţi o cerere către această instituţie.
De asemenea, va trebui să trimiteţi şi documentele din care să reiasă că vehiculul care v-a accidentat nu era asigurat sau că rămas neidentificat. Veţi primi un răspuns în 90 de zile.
Nu veţi fi însă despăgubit pentru întreaga daună. Fondul nu vă va plăti echivalentul a 100 de euro, adică pagubele sub acest nivel vor fi achitate de şoferul păgubit. De asemenea, instituţia nu plăteşte despăgubiri în cazul celor care îşi găsesc maşina lovită în parcare.
La fel şi în cazul accidentelor provocate de pietoni, biciclişti sau căruţe, care nu aveau obligaţia de a încheia o asigurare RCA.
Riscul de a fi accidentat de un autoturism fără RCA este destul de mare. În prezent, parcul auto din România este de peste 5 milioane vehicule şi doar 4 milioane au încheiată o asigurare obligatorie de răspundere civilă. Practic, una din cinci maşini circulă în ilegalitate.