Înregistrarea unui partid politic trece pe la Tribunalul Bucureşti. Pentru a înregistra un partid politic, aveţi nevoie de cerere semnată de viitorul conducător executiv şi de alţi trei membri fondatori. De asemenea, la dosar, mai aveţi nevoie de statutul şi programul politic al partidului, actul se constituire, însoţit de 25.000 de semnături, culese din cel puţin 18 judeţe ale ţării. De asemenea, la dosar trebuie să faceţi dovada deschiderii unui cont bancar şi să depuneţi o declaraţie privind viitorul sediu al partidului.
Cererea de înregistrare se afişează la tribunal timp de 15 zile. Solicitantul trebuie să publice anunţul într-un ziar central de mare tiraj. Tribunalul se pronunţă asupra cererii de înregistrare în cel mult 30 de zile. Mare atenţie! Tribunalul poate respinge cererea dacă numele partidului a mai fost înregistrat de altcineva.
După decizia tribunalului, oricine se crede îndreptăţit poate depune o contestaţie, în termen de 5 zile de la comunicare. În acest caz, dosarul va merge la Curtea de Apel, a cărei decizie este definitivă şi irevocabilă.