Unul dintre piloţii uneia dintre companiile aeriene care operează pe Aeroportul Internaţional Iaşi Valentin Ştirbăţ s-a căsătorit cu o ieşeancă, duminică, moment pe care au dorit să îl petreacă pe platforma aeroportului, într-o aeronavă a companiei.
Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Internaţional Iaşi, pilotul este şi el ieşean, şi are o experienţă în aviaţie de 6 ani, potrivit Agerpres.
Cununia celor doi tineri a fost oficiată la bordul aeronavei, de către comandantul Liviu Dima, angajat în cadrul aceleaşi companii, aflat la prima experienţă de acest gen. Invitaţii au fost primiţi de echipajul companiei aeriene şi au urcat în aeronavă, iar întreaga ceremonie a fost surprinsă în imagini şi de Aeroportul Iaşi, care a răspuns cu bucurie solicitării tinerilor, oferind tot sprijinul pentru realizarea evenimentului de astăzi.
"Valentin a visat ca acest moment să îl găsească exact în locul în care se dedică pasiunii pentru zbor, iar echipa Aeroportului Iaşi a fost încântată să îi îndeplinească această dorinţă. Bucuria noastră a fost dublată de faptul că am reuşit să susţinem pentru prima dată un astfel de eveniment, deschizând porţile pentru toţi invitaţii. Ne-am bucurat alături de familiile şi prietenii celor doi tineri, dar şi de echipajul care ne-a primit la bordul aeronavei. Prin evenimentul de astăzi, arătăm că Aeroportul nu este un doar spaţiu destinat călătoriilor, ci şi un loc inedit pentru evenimente ce surprind şi încântă deopotrivă. Suntem mereu deschişi la iniţiative şi momente care aduc bucurie în vieţile oamenilor şi ale comunităţii noastre, în general. Celor doi tineri care s-au căsătorit astăzi le dorim multă fericire", a declarat Cătălin Bulgariu, director general Aeroportul Internaţional Iaşi, într-un comunicat de presă.