Un olandez, tatăl a peste 550 de copii, dat în judecată pentru a fi oprit să-și mai doneze sperma

Data actualizării: Data publicării:
Human sperm, SEM
Un olandez, tatăl a peste 550 de copii, dat în judecată pentru a fi oprit să-și mai doneze sperma. Foto: Profimedia

Jonathan M, un olandez de 41 de ani, este dat în judecată de fundația Donorkind, care facilitează reunirea copiilor născuți în urma inseminării artificiale. Reprezentanții organizației susțin că bărbatul a avut cel puțin 550 de copii în Țările de Jos și la nivel internațional și solicită instanței să impună măsuri de precauție pentru a-l împiedica să aibă mai mulți copii. Totodată, aceștia solicită distrugerea tuturor probelor de material seminal depozitate, cu excepția celor rezervate femeilor care au avut deja copilul său și doresc un frate genetic, relatează El País.

Este pentru prima dată când un astfel de proces este înaintat în Olanda, unde donatorii de spermă nu ar trebui să aibă mai mult de 25 de urmași. Măsura este în vigoare pentru a evita incestul neintenționat și potențialele probleme psihologice pentru copiii care pot descoperică au sute de frați.

În 2017, Jonathan M. a fost inclus pe lista neagră în Țările de Jos, după ce Societatea Olandeză de Obstetrică și Ginecologie (NVOG) a avertizat că bărbatul a făcut mai multe donații de spermă pentru 11 clinici de fertilitate diferite, din care au rezultat 102 copii. Cu toate acestea, bărbatul a continuat să doneze spermă în străinătate cu ajutorul internetului. 

Mark de Hek, avocatul care reprezintă fundația Donorkind, susține că acțiunile bărbatului sunt ilegale. „Donatorul a dat prioritate nevoii de a se reproduce, iar comportamentul său reprezintă o amenințare pentru bunăstarea mentală și fizică a copiilor”, a spus el într-o declarație, adăugând că acordurile cu clinicile și potențialii părinți au fost încălcate „pentru că au avut încredere în el când le-a spus că nu are mai mulți copii”. 

Clinicile de fertilitate din Olanda sunt finanțate prin asigurarea oficială de sănătate pe care trebuie să o aibă toți cetățenii. Aceste pot fi private sau aparțin unor spitale publice sau universitare și plătesc între 10 EUR (10,8 USD) și 20 EUR (22 USD) pentru fiecare donație de spermă. Clinicile sunt obligate din punct de vedere legal să înregistreze informațiile legate de donațiile de ovule, material seminal și embrioni într-un registru național și să le pună la dispoziția copiilor, părinților și medicilor de familie. Din 2004, copiii născuți în urma donațiilor de spermă din Olanda pot accesa aceste informații odată ce împlinesc 16 ani.

Parlamentul olandez dezbate în prezent un proiect de lege care ar împiedica legal o persoană să doneze spermă la mai mult de 12 familii, atât în ​​interiorul țării, cât și în afara acesteia. Problema o reprezintă clinicile de fertilitate care nu împărtășesc date între ele. Această lipsă de comunicare i-a permis lui Jonathan M. să facă donații în zeci de clinici fără a ridica suspiciuni. După ce a fost inclus pe lista neagră în Olanda în 2017, a început să facă donații la nivel internațional prin intermediul site-urilor web precum CoParent Match, Cyros, PrideAngel, Onewish, Kinderwunsch și Spendesperma, potrivit ziarului olandez Algemeen Dagblad.

Ties van der Meer, președintele Donorkind, a declarat pentru sursa citată că Jonathan M. a fost descoperit în 2017, după ce fundația a primit mai multe apeluri de la mame îngrijorate. „Au fost mame din alte țări ale lumii pe care le-a mințit în legătură cu numărul de copii pe care îi avea când a vorbit cu ele”, a spus Van der Meer.

Președintele Donorkind a subliniat că, deși se estimează că Jonathan M. a avut 550 de copii, numărul nu include copiii pe care i-ar putea avea prin „clinici internaționale, site-uri de internet și donații anonime”. „Ni se pare lipsit de etică faptul că anonimatul donatorulilor este menținut și că aceștia pot opera și în străinătate”, a spus el. „Trebuie să ne amintim că mulți medici olandezi preferă ca donatorul să fie anonim. Din acest motiv, în ciuda registrului național, este încă greu de știut câți copii are fiecare donator. Dar acest lucru nu ține cont de drepturile copiilor.”

Potrivit Donorkind, Jonathan M. le-a spus mai multor viitoare mame că intenționează să continue să facă donații de spermă, „și a vorbit recent cu mai multe cupluri”. Organizația așteaptă ca judecătorii să-l cheme pe Jonathan M. în instanță până la jumătatea lunii aprilie.

În 2022, fundația Donorkind dezvăluia că cel puțin 10 medici olandezi de fertilitate și-au folosit propriul material seminal pentru a-și insemina pacientele fără consimțământul lor. Cel mai notabil caz a fost cel al doctorului Jan Karbaat, care ar fi avut 80 de copii. De asemenea, a avut mai mulți copii cu diferite partenere. Karbaat, care a murit în 2017 la vârsta de 89 de ani, a condus timp de patru decenii o clinică de fertilitate în Rotterdam. Când tratamentul a eșuat, și-a folosit propriul material seminal.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri