Este un stupefiant care provine din Africa și face parte din categoria grea, a heroinei şi cocainei. Doi conaţionali care făceau parte din reţeaua KHAT au fost miercuri arestaţi.
Plantele verzi aşezate în legaturi pe astfalt se numesc KHAT. Sunt droguri la fel de periculoase ca heroina sau cocaina şi e prima data când ajung în România. Se presupune că barbații din imagine sunt angajați drept carauşi de traficanții africani. Aceştia au trimis marfa cu avionul, în România, ţară de tranzit.
Doi români, spun anchetatorii, au preluat 75 de kilograme de droguri. În documente erau numite legume. Drogurile erau ascunse în nişte cutii în care se aflau bame. Suspecţii au adus toată încărcătura în oraşul Otopeni. Într-un garaj din spatele blocurilor au descărcat totul. A fost momentul în care ofiţerii antidrog au intervenit.
„Nu avem un reper pentru piaţa din România pentru acest drog, el nu era pentru noi, nu am mai avut capturi de asemenea drog. Din informaţiile pe care le avem, un kilogram de khat se vinde cu 1200 de lire sterline”, a spus un procuror DIICOT. Cei doi români arestaţi pot sta pâna la 20 de ani după gratii. Poliţiştii continuă ancheta pentru a destructura întreaga reţea de traficanți de KHAT.