Un bărbat din Arad care se afla pe stradă şi a fost solicitat de jandarmi să asiste ca martor la o procedură de afişare a unui proces verbal, a fost amendat şi el cu 10.000 de lei, după ce s-a constat că în baza de date figura ca persoană aflată în autoizolare la domiciliu, informează Agerpres.
"Un echipaj de jandarmerie aflat în serviciu a depistat, pe o stradă din municipiul Arad, un bărbat de 37 de ani care nu a respectat măsurile de izolare la domiciliu, impuse de autorităţile competente, în urma întoarcerii acestuia dintr-o ţară aflată în zona galbenă de risc. Bărbatul a fost depistat în urma efectuării unor activităţi procedurale de afişare a unui proces verbal de contravenţie. Acestuia i-a fost solicitat să asiste, în calitate de martor, la activitatea respectivă, iar în urma stabilirii identităţii, jandarmii au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă de tip 'coronavirus asociat' şi avea obligaţia legală să stea în izolare la domiciliu 14 zile", se arată într-un comunicat de presă remis, joi, de Jandarmeria Arad.
Jandarmii au considerat că arădeanul se afla "la o distanţă apreciabilă de domiciliul declarat", astfel că i-au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Totodată, bărbatul a fost amendat cu 10.000 lei, pentru nerespectarea perioadei de izolare la domiciliul declarat.
Autorităţile au decis să-l trimită pe arădean la un centru de carantină, unde va sta în următoarele 14 zile cu obligaţia de a suporta cheltuielile de carantinare.
Editor web: V.M.