Un angajat Dacia a murit luni, după ce s-a prăbușit în curtea fabricii la ieșirea din tură, informează epitești.ro.
Potrivit sursei citate, bărbatul de 58 de ani, care avea afecțiuni în istoricul medical, terminase programul şi se îndrepta spre ieşirea din uzină, când a acuzat o stare de rău.
"Bărbatului i-au fost acordate îngrijiri de către personalul medical al societăţii, după care i s-au făcut manevre de resuscitare, din păcate fără rezultat, fiind constatat decesul. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 192, 349 şi 350 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, iar verificările continuă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs", precizează IPJ Argeş.
Cauzele decesului vor fi stabilite după efectuarea autopsiei. Potrivit sursei citate, în cadrul autopsiei se vor efectua și teste pentru COVID-19.
Editor web: V.M.