2 septembrie 2013, doi fraţi de 4, respectiv 6 ani, sunt atacaţi de șase maidanezi pe un teren privat din Capitală. Băiatul cel mare reuşeşte să scape, dar mezinul este sfâşiat de animale. Copiii fugiseră de lângă bunica lor din parcul Tei.
„Nici cinci minute. Nu a durat cinci minute, dacă plecam după bancă nu știa de unde să mă mai ia. Și am stat pe bancă să aștept. I-am căutat. Am întrebat lumea”, a povestit atunci bunica lui Ionuț.
Dincolo de durerea familiei, decesul băiatului a readus în atenţia opiniei publice o problemă veche de două decenii: cea a câinilor fără stăpân. Sute de persoane au ieşit în stradă zile pentru a cere ca pe străzile din Capitală să nu mai fie maidanezi.
Anul trecut, în jur de 64.000 de câini fără stăpân erau în Bucureşti, iar 40 de persoane ajungeau zilnic la spital cu muşcături. Autorităţile locale din Capitală au spus atunci că legea nu le-a permis să ia măsuri ferme în această privinţă.
La o săptămână de la moartea băiatului, însă, problema ajunge pe agenda parlamentarilor. Aceştia au dezbătut şi adoptat în timp record, o lege care timp de șase ani fusese uitată în sertare: cea care permite eutanasierea câinilor fără stăpân.
La zece luni după adoptarea actului normativ, Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor a anunţat că a strâns de pe străzi aproximativ jumătate din maidanezi. 2.000 sunt în adăposturi.
„(Cum am reuşit să scădem numărul de muşcături?) Scăzând numărul de câini de pe străzi. Am închis situaţia cu 34.000 de caini capturaţi, din care 16.000 de câini adoptaţii şi 16.000 de câini eutanasiaţi”, a declarat Răzvan Băncescu, coordonatorul ASPA.
În urma anchetei deschise în cazul morţii lui Ionuț Anghel, două persoane juridice au fost trimise în judecată: societatea comercială care deţinea terenul unde s-a produs tragedia şi ADP sector 2.