Animalele Circului Globus şi-au luat adio de la spectatori, într-un spectacol cu casa închisă. Din ordinul Consiliului General al Capitalei, niciun animal nu va mai intra vreodată în manejul circului bucureşten, relatează Digi24.
Iată ce spun o parte dintre copiii prezenți la spectacolul de duminică:
„Aici mergeam de fiecare dată de când eram mic. Asta e! Da ( sunt puțin supărat, n.r.), că nu o să se mai ţină spectacole cu animale”.
„Cred că le va fi mult mai bine în natură (animalelor, n.r.). Le este mai bine pentru că pot alerga, nu mai trebuie să stea la spectacole”.
Administraţia circului a încheiat colaborarea cu animalele şi păsările printr-un show de anvergură. Timp de patru zile, circul bucureştean a fost gazda Festivalului Internaţional de Circ, care a reunit în manej peste o sută de artişti români şi cincizeci de animale şi păsări.
După spectacolul de duminică seară, Circul Globus va fi obligat să se reinventeze. Viitoarele spectacole vor cuprinde acrobaţi şi clowni, dansatori, magicieni, comedianţi. Animale şi păsări însă, nu vor mai apărea în niciun program, niciodată.
„O să fie foarte greu! Nu ştiu ce... Mai trebuie reeducaţi pentru circ... Publicul pentru circ, în sensul acesta”, spune Marin Badea, acrobat al Circului Globus.
„O parte dintre animalele pe care le vedeţi acum în manej vor ajunge în habitatul lor natural, iar o altă parte vor merge către grădinile zoologice din Bucureşti şi din ţară”, relatează Mădălina Iacob, jurnalistă Digi24.
Luna trecută unsprezece animale, între care şi doi tigri, au murit arse într-un incendiu care a distrus o parte din adăpostul circului bucureştean. În consecinţă, consiliul general al Capitalei a interzis definitiv spectacolele cu animale şi păsări pe teritoriul Bucurestiului.