Tradiții și obiceiuri de Dragobete. De ce au ales românii data de 24 februarie pentru a sărbători iubirea

Dragobetele, zeu al dragostei în Panteonul românesc era sărbătorit, în funcţie de zona etnografică, în una din zilele de la sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie.

Potrivit dicţionarului „Panteonul românesc”, prof. dr. Ion Ghinoiu, Ed. Enciclopedică, 2001, Dragobetele este considerat Cap de primăvară, Cap de iarnă, fiu al babei Dochia şi cumnat cu eroul vegetaţional Lăzărică (Muntenia, Dobrogea, Oltenia, Transilvania), potrivit Agerpres.

Sărbătoarea are dată fixă de celebrare în acelaşi sat, dar variabilă de la zonă la zonă (24 şi 28 februarie; 1 şi 25 martie).

Dragobetele marchează în tradiţia românească începutul primăverii, iar data de 24 februarie nu este întâmplător aleasă, aceasta însemnând începutul anului agricol.

Identificat cu zeul dragostei în mitologia romană, Cupidon, şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă, sinonim cu Năvalnic, Dragobetele este asemuit cu un flăcău frumos care umblă prin pădure şi sărută fetele. De altfel, simbol al începutului de dragoste la tinerele fete sunt aşa numiţi Dragobeţi, muguri ai arborilor de pădure pe care îi culeg şi îi poartă la ureche în ziua de Dragobete.

În această zi se crede că păsările nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile. Păsările neîmperecheate în această zi, potrivit acestor credinţe, rămâneau stinghere şi fără pui până la Dragobetele din anul viitor.

Asemănător păsărilor, fetele şi băieţii trebuiau să se întâlnească pentru a fi îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. În această zi, se auzea pretutindeni zicala: "Dragobetele sărută fetele". Considerând că sărutul în ziua de Dragobete este de bun augur, fetele se lăsau şi chiar doreau să fie sărutate de băieţi

În aproape toate zonele ţării, dacă ziua era frumoasă, tinerii se adunau în cete şi ieşeau la pădure hăulind şi chiuind pentru a culege primele flori ale primăverii. Din zăpada netopită până la Dragobete fetele şi nevestele tinere îşi făceau rezerve de apă cu care se spălau în anumite zile ale anului, pentru păstrarea frumuseţii.

Dragobetele mai este numit local şi Năvalnic, fecior frumos care ia minţile fetelor şi nevestelor tinere, motiv pentru care se spune că a fost metamorfozat de Maica Domnului în planta de dragoste care îi poartă numele (o specie de ferigă).