Ce se întâmplă în creierul unei persoane îndrăgostite?

E Valentine's Day, ziua când este celebrată dragostea în Occident, o zi pe care în ultimii ani tot mai mulți români țin să o marcheze, în ciuda faptului că avem și autohtona sărbătoare de Dragobete. Până la urmă, nu e nicio supărare că celebrăm dragostea de două ori. Fenomen irațional prin excelență, sentimentul de a fi îndrăgostit pare universal și totuși nu are o „rețetă” prestabilită. Știu oare oamenii de știință ce se petrece în creierul unui îndrăgostit?

Un fenomen brusc

A te îndrăgosti înseamnă în primul rând a trece prin emoții puternice, instantaneu și într-un mod absolut de necontrolat. Puternică accelerare a bătăilor inimii, paloare, senzația de căldură sunt câteva dintre simptomele fizice prin care se manifestă acest aflux de emoții pe care le provoacă prezența celuilalt, a celui de care ne-am îndrăgostit.  E un fenomen subit, dar totuși tranzitoriu. Dacă în acel moment am face un stop-cadru, ce-am descoperi că se petrece în creier?

Să admitem că vedeți persoana pentru care aveți o bruscă empatie, care vă place foarte mult. Aceste informații sunt aduse la creier prin intermediul percepțiilor, fie ele vizuale, sonore, tactile etc. Aceste percepții sunt tratate în regiunile creierului care se ocupă de emoțiile speciale. În creier, există într-adevăr circuite specifice: unele se ocupă de motricitate, altele de intelect și sunt și circuite afectate emoțiilor. 

Ceea ce este interesant este că sentimentul că te-ai îndrăgostit intervine dintr-odată, fără explicații. Nu spunem „acest bărbat sau această femeie are o haină frumoasă, îmi place chipul lui/ei”. Noi nu decidem nimic. E un comportament automat. Analiza rațională nu are nimic de-a face cu reacția noastră. Există, deci, „dragoste la prima vedere”.

Specialiștii în neuroștiințe au încercat să înțeleagă precis ce zone din creier sunt active la oameni atunci când se îndrăgostesc. 

Îndrăgostiți ca...doi porumbei?

Creierul este o masă gelatinoasă, care cântărește puțin sub 1,3 kg și are un uriaș strat periferic: cortexul cerebral, care administrează comportamentele noastre neautomate.

Există însă la om multe comportamente automate, cum ar fi mersul pe jos, mersul pe bicicletă, condusul unei mașini, tot ceea ce facem fără să gândim - toate acestea sunt administrate în principal de mici structuri de la baza creierului, nucleii cenușii centrali, care ar reprezenta numai 2 la sută din masa cerebrală. Uimitor este că sentimentul de a fi îndrăgostit este administrat tocmai de aceste structuri cerebrale, pe cât de mici, pe atât de vechi.

Intuitiv, am putea spune că sentimentul de a fi îndrăgostit este atât de complex și de subtil, încât solicită în mod esențial cortextul cerebral - un teritoriu mai recent, care controlează activitățile mentale cele mai subtile ale omului, adică exact comportamentele neautomate, cum ar fi conștiința.

În realitate, nu este deloc așa. A te îndrăgosti ține mai degrabă de subconștient, adică de facultatea cerebrală care ne permite să acționăm, să gândim și să simțim emoțiile în mod inconștient, deci automat. 

Cu toții am putut observa că porumbeii „îndrăgostiți”  se giugiulesc. Au anumite comportamente care nouă ni se par tandre, pentru că și noi facem la fel. Or, porumbeii sunt lipsiți practic de cortex, în schimb au nuclei cenușii centrali foarte bine dezvoltați. Totul la aceste păsări se petrece ca și la oameni: „cad” pradă dragostei în mod brusc și neașteptat, automat, în manieră subconștientă, probabil cu ajutorul structurilor cerebrale cele mai primitive ale creierului. 

Cine decide să ne îndrăgostim

Într-un fel, și noi ne comportăm ca animalele. La oameni, trebuie adăugate totuși niște nuanțe: există dragostea-pasiune, care se declanșează brusc, pătimaș, și există dragostea care se instalează cu timpul, când partenerii au învățat să se cunoască. Dar indiferent ce fel de dragoste trăim, un lucru e cert: nu noi decidem dacă și când ne îndrăgostim.

În orice caz, trebuie să rămânem prudenți și să nu tragem concluzii pripite. Avem, pe de o parte, dragostea, care se traduce prin comportamentele cele mai complexe din punct de vedere emoțional, iar de cealaltă parte avem ceea ce ține de funcționarea creierului, care este de asemenea extrem de complicat. A stabili relații între cele două aspecte nu este ușor și e un tărâm în care încă mai este enorm de descoperit. 

Dovada RMN-ului

Știința furnizează mai multe dovezi experimentale ale rolului nucleilor cenușii centrali în apariția sentimentului de dragoste. Doi cercetători din Londra, Andreas Bartels și Semir Zeki, au făcut un experiment folosid cupluri de îndrăgostiți. Ei au cerut unuia dintre parteneri să accepte o scanare prin rezonanță magnetică (RMN). Dacă era vorba, să zicem, despre un bărbat, cercetătorii au observat ce se întâmplă în creierul lui când i se arată o serie de fotografii cu femei: majoritatea erau persoane necunoscute, dar când și când i se inserau și poze cu iubita sa. La vederea ei, în creier „se aprindeau” nucleii cenușii centrali.

Acești nuclei cenușii centrali, legați la regiunile corespondente din cortexul cerebral, formează un fel de „nod” rutier care joacă un rol preferențial în acțiunile automate, în timp ce cortexul joacă un rol esențial în conștiența acțiunilor neutomate. 

Astfel, înainte de orice intelectualizare sau înainte de regretele asociate adesea sentimentului de a fi îndrăgostit sau pasiunii, se instalează brutal și incontrolabil dragostea, sub forma unor emoții puternice. În acest caz, e vorba de nucleii cenușii centrali, iar atunci când conștientizăm și reflectăm asupra sentimentului intră în acțiune cortexul cerebral.

Dar indiferent de situație, pentru declanșarea dragostei există un singur „vinovat”: creierul...

(Sursa: The Conversation)