Tradiţii românești duse mai departe de britanici

Data publicării:
saschiz ceramica crop 8.08

Tehnici vechi de sute de ani vor fi folosite din nou, într-un atelier unic în România. Iar cei care vor lucra acolo sunt doi tineri români pregătiţi în Marea Britanie.

Ei vor încerca să demonstreze că olăritul specific zonei poate fi o modalitate de viaţă frumoasă dar şi rentabilă. Marinel Gyorfi are 19 ani. S-a bucurat nespus când a aflat că el şi un alt tânăr din Viscri vor merge în Marea Britanie, ajutaţi de Fundaţia Adept Transilvania, ca să înveţe meşteşuguri populare.

„Primele două luni a fost foarte greu, a fost ceva greu, dar dacă ai pasiune şi ai răbdare, înveţi orice”, a spus Marinel Gyorfi, olar. Timp de aproape un an, a învăţat de la britanici să lucreze lutul aşa cum se lucra cândva în Saschiz, după o tehnică ce s-a pierdut în timp. „Cred că o să aibă succes pentru că are o poveste frumoasă în spate, pentru că ceramica albastră este foarte frumoasă”, a declarat Cristi Gherghiceanu, coordonator proiect.

„Există foarte multe date din care ştim că ceramica de Saschiz era foarte vestită, cu acel albastru cobalt. Undeva la 1900, începutul anilor 1900, de fapt meşterii de la Corund au plecat de aicea din Saschiz”, a spus Ovidiu Şoaită, primarul localităţii Saschiz. Englezii au făcut eforturi deosebite ca să afle cum lucrau pe vremuri olarii din zonă.

„Nu ştiu exact ce tehnică foloseau aici, nu am găsit pe internet niciun document. Aşa că a trebuit să o reproducem cât mai fidel. Ştim că e "sgraffito", că se zgâria prin stratul albastru până la cel alb. Dar vasele originale pe care le-am găsit au un strat roşu, apoi unul alb şi unul albastru, ceea ce este mai complicat de realizat”, a spus Jeremy Sharp, manager atelier de olărit, Marea Britanie.

Clădirea atelierului de olărit a fost restaurată din fondurile primăriei. Acolo vor lucra cei doi tineri pregătiţi în Anglia, iar produsele realizate vor fi vândute atât pe internet, cât şi turiştilor care vin să viziteze zona.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri