Foto: Mediafax
Centrul Teritorial Veterinar al Sectorului 2 a dat spre adopţie la distanţă, iubitorilor de animale, toţi câinii pe care îi are în adăposturile proprii şi care au fost preluaţi, de-a lungul timpului, din curţile spitalelor, grădiniţelor, şcolilor sau la solicitarea unor persoane care nu mai puteau să-i îngrijească, informează Mediafax.
Cei care au adoptat la distanţă un câine şi-au luat angajamentul de a achita lunar suma de 77 de lei pentru fiecare exemplar, sumă din care se asigură cazarea, întreţinerea şi asistenţa sanitar - veterinară de specialitate.
Cei mai mulţi câini au fost adoptaţi la distanţă de cetăţeni din Franţa, urmaţi de cei din Anglia, Germania, SUA, dar şi din Canada, Danemarca, Elveţia, Italia şi Luxemburg.
Şi românii au fost interesaţi de adopţia la distanţă a unui câine din Sectorul 2, iubitorii de animale autohtoni fiind din Bucureşti, Arad, Braşov, Oradea, Craiova, Constanţa sau Sibiu.
Fiecare adoptator a încheiat un contract angajament cu Centru Teritorial Veterinar Sector 2 prin care asigură cheltuielile aferente întreţinerii câinelui pe care l-a ales, acesta fiind obligat să anunţe centrul cu cel puţin 30 de zile înainte despre intenţia de reziliere a documentului.
Prin hotărârea Consiliului Local al Sectorului 2 au fost stabilite condiţiile de adopţie la distanţă, fiind stabilită şi taxa lunară de 77 de lei pe care trebuie să o plătească adoptatorul pentru un câine.
Adăposturile gestionate de Primăria Sectorului 2 se află la Butimanu, în judeţul Dâmboviţa, şi la Tânganu, în Ilfov.