TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE. O poveste de viaţă, cu medicul Pavel Chirilă

Data publicării:
chirila-41087

Invitatul Izabelei Pănescu la “Tinerețe fără bătrânețe” este o persoană absolut specială ce şi-a dedicat întreaga viaţă carierei, credinţei şi, nu în ultimul rând, oamenilor. De profesie medic, el a descoperit, treptat, după ani de experienţă, un alt tip de medicină faţă de cea învăţată în facultate – medicina creştină.

La începutul anilor 90 a şi înfiinţat un spital bazat pe acest concept: „Este vorba despre un spital unde puteau să vină calugăriţe, călugări, unde poate să intre un preot să acorde asistenţă spirituală, unde terapia spirituală şi cea medicală puteau fi îngemănate şi să lucreze împreună”.

Din păcate însă, pentru că lucrurile aşa merg în România, după numai câţiva ani, spitalul a fost desfiinţat. Dar profesorul Chirilă nu s-a dat bătut şi a clădit, din nou, de la zero, un alt spital în care sunt îngrijiţi gratuit bolnavii de cancer în fază terminală. ar, pentru că România se află pe primul loc în Europa la capitolul mortalitate provocată de cancer, profesorul mai are un vis de împlinit – prima clinică de recuperare oncologică din România.

La cei 66 de ani ai săi, medicul Pavel Chirilă pune întotdeauna pe primul loc pacientul, cu toate problemele sale: „În cabinetul privat unde lucrez acum ca pensionar am libertatea aceasta să abordez bolnavii şi din punctul de vedere al conceptului de medicină creştină. În felul acesta tot timpul descopăr o dimensiune nouă, atât a actului medical, cât şi a personalităţii bolnavului.”

O poveste impresionantă de viaţă, de dăruire şi pasiune pentru profesie şi pentru oameni, duminică, ora 13.30, la „Tinereţe fără bătrâneţe”, pe Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri