Stațiile de metrou Tineretului și Apărătorii Patriei se deschid marți

Data publicării:
O garnitura de metrou soseste in statie, in Bucuresti
Garnitură de metrou Foto: metrorex.ro

Metrorex deschide marți accesul călătorilor în stațiile Tineretului și Apărătorii Patriei, cu o zi mai devreme față de data anunțată, se arată într-un comunicat al societății, citat de Agerpres.

garnitura metrou pipera - metrorex.ro
Foto: metrorex.ro

La solicitarea Metrorex, constructorul a crescut mobilizarea pe șantier și lucrează intens pentru reducerea timpilor de execuție la lucrările de modernizare a instalațiilor de control-acces, în condiții de siguranță și în cel mai scurt timp posibil. Reamintim publicului călător că proiectul de modernizare a instalațiilor de control-acces se află în plin proces de implementare și că orice nereguli sesizate sunt transmise constructorului pentru a fi remediate”, se arată în document.

Conform sursei citate, la finalul implementării tuturor lucrărilor, călătorii vor putea beneficia de „sisteme moderne pentru asigurarea unui transport sigur și confortabil”.

Pe 31 august, Metrorex a anunțat că închide, în perioada 2-5 septembrie 2017, stațiile Apărătorii Patriei și Tineretului, pentru modernizarea instalațiilor de acces și control, fiind introduse două linii-navetă de autobuz care să preia călătorii.

Astfel, pentru preluarea fluxurilor de călători din zona stației de metrou Apărătorii Patriei, Regia Autonomă de Transport București a înființat linia-navetă 632, care va funcționează între terminalele Romprim și Piața Sudului.

Totodată, pentru preluarea fluxurilor de călători din zona stației de metrou Tineretului, RATB a înființat linia-navetă 613, care funcționează între terminalele Turnu Măgurele și Piața Sf. Vineri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri