Comisia pentru mediu a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, mai multe amendamente la proiectul privind modificarea Legii 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, contestate de primarul Capitalei, Nicuşor Dan, care a susţinut că distrug regimul de protecţie al spaţiilor verzi, transmite Agerpres.
„N-am mai mai trăit de mult asta, să văd o lege care e pusă pe ordinea de zi a unei comisii din Cameră şi cu intenţia de a fi votată mâine în plen de pe o oră pe alta. E vorba de legea spaţiilor verzi şi de protecţia spaţiilor verzi din oraşe.
După cum ştiţi, în proiectul de cod al urbanismului care a rămas să fie dezbătut azi în Comisia de amenajare a teritoriului şi urbanism şi mâine în plenul Camerei Deputaţilor, erau cumva aceleaşi reglementări care distrugeau regimul de protecţie al spaţiilor verzi. Şi acum, cu surpriză, văd că o lege care este Parlament din 2018 şi retrimisă de Preşedinte, este la Camera Deputaţilor din 2021, deci de acum doi ani şi jumătate, este deodată pusă de pe oră pe alta pe ordinea de zi”, a afirmat Nicuşor Dan, după şedinţa comisiei.
El a precizat că, potrivit amendamentelor adoptate, va dispărea regimul de protecţie pentru spaţiile verzi.
„În opinia mea, cele mai mari două probleme sunt următoarele: una - dispare regimul de protecţie instituit de legea mediului pentru spaţiile verzi. Acolo se spune foarte clar că un teren care este prevăzut ca spaţiu verde în documentaţia de urbanism rămâne spaţiu verde. Nicio decizie a autorităţii locale, fie că este primar, fie că este Consiliu, nu poate să schimbe această destinaţie şi acum, printr-un amendament pe care l-am văzut acum prima oară şi care a fost depus acum o oră, această interdicţie dispare. Adică, se spune că poţi să iei un teren în spaţiu verde să-l muţi la periferia oraşului, prin decizia autorităţii locale. Acesta este lucrul cel mai grav.
Al doilea lucru de care am vorbit duminică, când am vorbit de proiectul de Cod al urbanismului, noi avem în legea 24/2007 a spaţiilor verzi urbane, a cărei modificare se discută azi, o prevedere care spune că pentru orice schimbare, fie din extravilan intravilan, fie transformarea unei zone industriale în zonă construibilă, trebuie să se ofere fiecărui locuitor 20 de metri pătraţi de spaţiu verde.
De ce este această prevedere, pentru că noi avem o recomandare de la Uniunea Europeană care va deveni foarte curând obligaţie de a asigura fiecărui cetăţean dintr-un oraş un număr de metri pătraţi de spaţiu verde şi atunci ce se va întâmpla dacă această prevedere dispare şi e înlocuită cu una mult mai slabă, cu un procent de spaţiu verde? Se va întâmpla că dezvoltatorul va construi, va face profitul, după care noi, autoritatea locală, din banii tuturor cetăţenilor, va trebui să răscumpere terenul, să se amenajeze spaţiu verde”, a explicat Nicuşor Dan.
El a adăugat că la dezbaterea din comisie a acestui proiect de lege nu au fost invitaţi reprezentanţii ministerelor.
„Aici trebuia să avem reprezentat al Ministerului Mediului, reprezentantul Ministerul de Dezvoltării. De altfel, pe unele din amendamente am văzut puncte de vedere al Ministerului care spun că nu le susţin, dar nu pe toate amendamentele există un punct de vedere”, a mai afirmat Nicuşor Dan.
Deputatul USR Diana Buzoianu a afirmat că aceste amendamente au fost adoptate la acest proiect, în condiţiile în care Codul urbanismului, care cuprindea aceleaşi amendamente toxice, a fost amânat de teama protestelor în stradă.
Potrivit amendamentului adoptat în comisie, „prin derogare de la art. 71 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, autorităţile publice locale pot schimba încadrarea urbanistică pentru acele terenuri încadrate în categoria spaţiilor verzi care au categoria de folosinţă curţi-construcţii şi care au trecut în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice anterior intrării în vigoare a prezentei legi, în baza unor documentaţii de urbanism aprobate conform legislaţiei în vigoare”.
„Autorităţile publice au obligaţia de a crea, prin orice modalitate prevăzută de lege, o suprafaţă de spaţiu verde cu 10% mai mare decât cea a cărei încadrare se schimbă într-un termen de maxim 2 ani de la aprobarea schimbării încadrării urbanistice în condiţiile mai sus arătate”, mai prevede amendamentul.
La dezbaterile din comisie, Nicuşor Dan a afirmat că acest articol propus de PSD este cel mai toxic din lege, ducând la dispariţia spaţiilor verzi din marile oraşe.
Reprezentanţii USR au ieşit din şedinţă pentru a nu asigura cvorumul pentru adoptarea acestui proiect, însă, după o pauză de 10 minute, timp în care au venit mai mulţi deputaţi de la PSD şi PNL, preşedintele comisiei, Virgil Popescu, a anunţat că textul a fost aprobat, cu o abţinere.
Un alt amendament aprobat în comisie prevede că „transformarea zonelor cu altă destinaţie, din intravilanul existent sau prin extinderea intravilanului, în zone funcţionale rezidenţiale, comerciale, industriale sau mixte, în scopul executării de lucrări de construcţii se poate realiza doar în baza unei documentaţii de urbanism cu obligaţia asigurării unei suprafeţe amenajate cu spaţii verzi de minim 20% din suprafaţa terenului a cărui destinaţie s-a modificat astfel”.
Proiectul urmează să intre miercuri la dezbatere şi vot în plenul Camerei Deputaţilor.
Editor : A.C.