Sky News: Problema României nu este şomajul, ci salariile mici. Este motivul pentru care Marea Britanie e tentantă

Data publicării:
sky news

La nici o săptămână de la reproşurile diplomatice aruncate de ministrul român de Externe Titus Corlăţean către presa britanică, jurnaliştii din Regat îndulcesc tonul la adresa românilor. O demonstrează un reportaj difuzat de postul Sky News, care prezintă rezonabil motivele pentru care românii îşi părăsesc ţara natală. Cu un ton diferit de cel al unor colegi de breaslă, reporterii Sky News nu insinuează că imigranţii din ţara noastră merg în Marea Britanie cu gândul la ajutoarele sociale.

Problema aici, în România, nu este şomajul. De fapt, rata celor fără loc de muncă este mai mică decât în Regatul Unit. Totul este legat de venituri. Salariul mediu lunar este de cel puţin patru ori mai mic decât în Regatul Unit”, a relatat de la faţa locului Robert Nisbet, corespondentul Sky News.

Printre altele, spune jurnalistul, aceasta este o explicaţie a exodului masiv de lucrători români în Italia şi în Spania, început în 2002, iar numărul imigranţilor de origine română a crescut odată cu debutul crizei financiare. Românii sunt de cele mai multe ori angajaţi pe posturi pe care britanicii le refuză, mai ales în construcţii, menaj şi îngrijire de persoane, precizează Nisbet. De exemplu, dacă o bonă câştigă în România echivalentul a 300 de euro pe lună, în Regatul Unit, salariul pentru un astfel de serviciu poate ajunge la 2000 de lire sterline, adică 2400 de euro. Căutaţi sunt în Marea Britanie şi medicii şi asistentele din România.

Nu pot fi neglijaţi însă, afirmă Sky News, românii care vin în Marea Britanie doar cu gândul la ajutoarele sociale generoase - persoane despre care diplomaţia română susţine permanent că reprezintă excepţii rare. Oricum, Londra a promis că va ridica obstacole în calea aşa-numiţilor turişti sociali. În continuare, o temă de dispută aprigă este numărul românilor care vor veni în Marea Britanie după ianuarie 2014, cînd restricţiile de pe piaţa muncii vor fi ridicate, se mai arată în reportaj.

În ultimii doi ani, presa britanică a declanşat un atac virulent la adresa lucrătorilor veniţi din România şi Bulgaria. Guvernul de la Londra pregăteşte o nouă lege a imigraţiei, care restrânge drastic accesul imigranţilor ilegali la ajutoarele de la stat, la închirierea de locuinţe şi la locurile de muncă. Ministrul de Interne a şi explicat recent din nou măsura: „Cei mai mulţi oameni s-au săturat, zic eu, să vadă că e posibil ca străinii care vin aici să-şi prelungească la nesfârşit şederea, beneficiind de actualul sistem”, spunea Theresa May, care arăta totodată că Marea Britanie nu se va confrunta cu un val de imigranţi români după 1 ianuarie 2014.

Noua lege britanică a imigraţieiar trebui să intre în vigoare anul viitor, în primăvară.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”