Singurul criminalist din România care realizează portrete de îmbătrânire facială este un bihorean. A fost invitat de FBI la un curs în SUA

Data actualizării: Data publicării:
Fliorin Lazau criminalist portretist

Fără talentul unui criminalist bihorean, zeci de copii dispăruți în urmă cu mulți ani nu ar mai fi fost niciodată găsiți. Florin Lăzău este singurul din țară care realizează porterete de îmbătrânire facială. Polițistul știe cum să transforme fotografia îngălbenită de vreme a unui copil în imaginea adultului de acum. Lucrează atât de bine încât chiar FBI l-a invitat în urmă cu câțiva ani la un curs în Statele Unite.

Munca lui Florin Lăzău începe de la o simplă fotografie a unui copil dispărut cu mulți ani. Ca să îi redea înfățișarea din prezent, criminalistul folosește de 10 ani procedeul îmbătrânirii faciale. Nu e deloc ușor, iar specialistul se bazează pe intuiție și ia în considerare forma feței, a gurii, ochilor sau nasului, dar și fotografiile părinților. Importante sunt și detaliile privind stilul de viață, spune criminalistul care lucrează într-un program de editare.

„Se pot modifica dimenisunile feței, elementele faciale, timp în care am în imagine, în memorie evoluția trăsăturilor faciale în timp. Aici informațiile sunt foarte puține referitor la stilul de viață, la eventuale boli sau suferințe fizice”, povestește Florin Lăzău.

Dacă persoana dispărută fumează, consumă alcool sau este expusă prea mult la soare, îmbătrânirea poate fi mai accentuată, astfel că portretul realizat este relativ, spune Florin Lăzău. Pentru realizarea unui portret prin această metodă e nevoie, uneori, chiar de zile întregi.

„Intră în joc foarte mult imaginația artistului, ceea ce înseamnă că pune foarte mult accent pe intuiție, pe imaginație, pentru că fiecare chip diferă, nu sunt două chipuri identice”, explică subcomisarul Florin Lăzău, șeful Serviciului Criminalistic din Poliția Bihor.

În ultimul deceniu a realizat zeci de astfel de portrete, iar polițiștii din toată țara îi cer ajutorul.

Unul dintre cele mai interesante cazuri la care a lucrat a fost cel al unei fetițe de 6 ani dintr-un sat bihorean, care s-a rătăcit și a ajuns cu trenul în Vâlcea, de unde a fost adoptată în Italia.

După 20 de ani a început să-și caute orginile. S-a regăsit într-o fotografie îmbătrânită realizată de mine, pe un site de profil, a solicitat informații, s-au făcut probe ADN cu părinții și s-a confirmat faptul că ea este fetița dispărută”, spune criminalistul.

Ultimul caz important la care a lucrat a fost al unui necunoscut găsit mort la începutul lui septembrie în Crișul Repede. Deoarece cadavrul era într-o avansată stare de descompunere s-a folosit tehnica reconstrucției faciale pentru a-i întocmi portretul. Ulterior ancheta penală a stabilit că bărbatul a fost victima unei crime.

„Folosind aceeași tehnică, Photoshop, tabletă grafică, mi-am pus în joc intuiția, respectând unele forme anatomice ale feței”, susține șeful Serviciului Criminalistic din Poliția Bihor.

În anul 2008 Florin Lăzău a participat în Statele Unite la un curs în domeniul artei criminalistice.

„Am primit o invitație din partea FBI să particip la un curs, să-mi prezint tehnica, să mi-o prezinte și ei pe a lor, un schimb de experiență. Au rămas impresionați; oricum în România apreciez faptul că se pune accent pe factorul uman care este determinant în astfel de cazuri.”

Criminalistul bihorean este și autorul a două cărți în care explică procesul de îmbătrânire facială și cum este realizat un portret-robot.

Reporter: Claudiu Mihuț
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...