Sindicat: Românii, obligaţi să fie cobai pentru măsuri netestate nicăieri în lume

Data publicării:
costin bns

Sindicatele au început ofensiva mediatică faţă de propunerea Guvernului de a muta contribuţiile sociale exclusiv în sarcina angajaţilor. Mesajul lor este clar: măsura pregătită de autorităţile centrale va micşora veniturile salariaţilor şi, în plus, aşa ceva nu se întâmplă nicăieri în Uniunea Europeană.

Pentru început, reprezentanţii Blocului Naţional Sindical vor sesiza mai multe instituţii europene şi internaţionale, printre care Comisia Europeană, Parlamentul European şi Fondul Monetar. Următorul pas va fi declanşarea protestelor, luna viitoare.

Această translatare a contribuțiilor pe angajat va duce la o măsură care le va afecta veniturile nete. Patronii prin definiţie au un obiectiv: de a-şi maximiza profitul, activităţile economice nu sunt opere caritabile. Care a fost principalul instrument la care au recurs conducătorii de firme atunci când au vrut să-şi îmbunătăţească indicatorii economici? Au redus cheltuielile cu forţa de muncă. Asta fac angajatorii”, a spus Dumitru Costin, preşedintele BNS.

Blocul Naţional Sindical a lansat campania „NU experimentelor sociale pe români”, cerând cât mai multor persoane să semneze petiţia.

Liderii BNS mai spun că românii sunt „obligaţi să fie cobai pentru măsuri şi politici netestate nicăieri în lume”.

„Considerăm această decizie a actualului Guvern de a transfera integral în sarcina salariaţilor responsabilitatea finanţării sistemului de pensii şi asigurări de sănătate ca fiind o măsură incoerentă, hazardată şi total defavorizantă faţă de cel în slujba căruia ar trebui să fie guvernanţii: poporul român”, au declarat liderii BNS.

„Campania se doreşte un semnal de alarmă care ar putea să deturneze aplicarea acestei iniţiative, având şi componenta iniţiativei de modificare a legislaţiei ce defineşte evaziunea fiscală. Solidaritate, responsabilitate socială, echitate, echilibru - sunt principii de bază statuate în Convenţiile şi Recomandările Organizaţiei Internaţionale a Muncii, dar şi în Tratatele şi reglementările europene. Din păcate, ca multe alte caracteristici ale unei societăţi democratice mature şi dezvoltate, ele nu reprezintă o preocupare pentru clasa politică din România. În nicio ţară din Europa finanţarea sistemului de securitate socială nu se asigură exclusiv de către angajat, pentru că vorbim de solidaritate şi de responsabilitate socială asumată în mod echilibrat între angajat şi angajator. Practica europeană arată o asumare împreună – angajat şi angajator – a finanţării sistemului de securitate socială”, mai spun liderii BNS.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...