Sătui de corporații, și-au deschis afaceri proprii

Data publicării:
satui

Şapte ani a lucrat Ştefan Vârgolici în domeniul IT. Până când, anul trecut, a descoperit de ce succes se bucură „jocurile de evadare”. I-a venit în gând posibilitatea de a-şi deschide propria afacere şi, împreună cu doi prieteni, a trecut la acţiune.

Au închiriat o casă pe care au transformat-o într-o scenă unde cei care doresc un mod inedit de a-şi petrece timpul pot devenit detectivi pentru o oră. Pentru plăcerea de a se simţi ca într-un roman cu Sherlock Holmes ei plătesc între 25 şi 60 de lei, în funcţie de oră şi zi. În weekend este mai scump.

Trecerea a fost destul de bruscă, de la un program fix, de la 9 dimineața la 6, 7 seara, la un program full-time cu adevărat, în sensul în care cu afacerea noastră proprie nu mai avem timp de nimic. Atunci când clienţii din cameră ne spun că au avut o oră extraordinară, vin, ne dau mâna şi ne zic bravo, băieţi, v-aţi descurcat de minune, mi-a plăcut foarte mult, atunci toate orele de muncă pe care le depunem au meritat”, povestește Ştefan Vârgolici, antreprenor.

Clienţii nu lipsesc. Sunt oameni de toate vârstele, amatori de jocuri logice şi exerciţii de perspicacitate.

Şi Andreea a lucrat până de curând într-o multinaţională. Apoi a decis să-şi încerce puterile cu propria afacere. Şi-a deschis o firmă care livrează fructe unor companii la fel ca aceea la care a fost angajată. „Sunt mult mai relaxată, totuşi în corporaţie eşti agitat, stresat. Și aici există, ai nişte oameni de care răspunzi, nişte clienţi, e complicat să-i mulţumeşti, dar sunt fericită”, spune ea.

Andreea şi-a folosit experienţa câştigată în multinaţională ca să-şi dezvolte propria afacere. Livrează peste 200 de cutii, cu diverse fructe, pe săptămână.

De la începutul anului, în România au fost înregistrate peste 60.000 de firme noi, majoritatea în domeniul comerţului.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri