Exclusiv Sănătatea emoțională a românilor. Când suferința devine o boală psihică

Cum ajunge un om la suferință psihică? Cum ne putem îngriji de propria sănătate mintală? Cum facem față problemelor din trecut care ne urmăresc până în prezent și cum ne vindecăm? Sunt întrebări pe care mulți dintre noi ni le punem aproape în fiecare zi. Iar răspunsurile pot să apară abia după ce înțelegem cum să ne uităm la situațiile prin care trecem la nivel individual sau colectiv. Există o lupă a vulnerabilității, dar și o lupă cu privire la capacitatea persoanei de a îndura, de a persevera, de a se ridica după o traumă individuală și/sau colectivă. Experții spun că pentru a îmbunătăți sănătatea mintală a oamenilor, aceștia au nevoie de unelte prin care să își crească nivelul de adaptabilitate la fenomene adverse sau fenomene amenințătoare. Iar în tot acest context intervine inteligența emoțională. Oamenii inteligenți din punct de vedere emoțional își folosesc emoțiile în moduri care le permit să trăiască cu succes în conformitate cu valorile lor și să-și atingă obiectivele. Ei înțeleg modul în care exprimarea emoției îi influențează pe ceilalți și pot induce emoții complementare care influențează pozitiv mediile noastre de zi cu zi. Inteligența emoțională este o abilitate învățată care ne poate ajuta să fim mai eficienți, mai productivi și mai echilibrați în toate aspectele vieții noastre. Însă, din nefericire, mulți dintre noi nu se îngrijesc de propria inteligență emoțională. Digi24.ro a stat de vorbă cu un medic psihiatru, care precizează că în țara noastră, dintr-o populație de circa 19 milioane de oameni, undeva la șase milioane de persoane diagnosticabile psihiatric. 

Ființele umane experimentează o serie de emoții, dintre care unele sunt plăcute, cum ar fi bucuria și fericirea, iar altele care sunt inconfortabile sau chiar dureroase, cum ar fi anxietatea, furia, durerea sau depresia. Adesea, disconfortul emoțional sau durerea sunt temporare și adecvate circumstanțelor.

Este firesc și chiar util să trăiești anxietate atunci când te confrunți cu o decizie dificilă sau să simți o durere atunci când moare o persoană dragă. 

Cu toate acestea, atunci când stările mentale care produc disconfortul emoțional sau durere sunt de lungă durată și interferează cu capacitatea noastră de a funcționa bine în viața și relațiile noastre de zi cu zi, poate însemna că ne confruntăm cu o formă de boală mintală. 

Bolile mintale au, de obicei, alte efecte în afară de starea de spirit, inclusiv simptome fizice, modificări ale gândirii, modificări ale comportamentului și, uneori, modificări ale percepției, inclusiv halucinații, coșmaruri severe sau flashbackuri (Inserție care înfățișează o scurtă acțiune secundară plasată în trecut).  

Boala mintală este complexă. Știința medicală, filosofia, psihologia și alte discipline încă dezbat dacă „mintea” mentală și „creierul” fizic sunt separate sau integrate. Unii cercetători cred că bolile mintale își au originea în corpul fizic și în creier, influențate de genetică, procese inflamatorii, dezvoltarea neurologică și chiar hormoni din intestin, după cum arată o analiză BBC din 2019. Alți cercetători cred că boala mintală provine din minte, din răspunsuri învățate care sunt inutile sau dăunătoare, ori din experiențe trăite care sunt traumatice.  

Sănătatea mintală este influențată și de lumea în care trăiește o persoană, iar aici există mai mulți factori precum familia, rudele, comunitatea, cultura, țara sau spiritualitatea.  

Louise Stone, medic generalist cu expertiză clinică, didactică, de cercetare și politică în domeniul sănătății mintale, scria anul trecut în publicația The Conversation că experiențele traumei sunt importante și este profund lipsit de respect să vezi o persoană care a experimentat o adversitate, cum ar fi traumele intergeneraționale, violența domestică, discriminarea rasială, sărăcia sau orice alt abuz sistemic și să aplici o etichetă de boală precum „depresia” fără a recunoaște rolul crucial al experiențelor generate de traumă în viața acelei persoane și asupra sănătății sale.

Cât de mult ne influențează prezentul traumele din trecut  

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu a declarat pentru Digi24.ro că prima chestiune pe care trebuie să o iei în considerare ca să oferi răspuns la o astfel de întrebare este: „prin ce lupă te uiți la fenomen”.  

„Există o lupă a vulnerabilității, dar și o lupă cu privire la reziliență sau capacitatea persoanei de a îndura, de a persevera, de a se ridica după o traumă individuală și/sau colectivă. Cu alte cuvinte, lupa prin care privim în prezent, dar și către viitor pleacă de la constatarea că nu putem controla perfect nici prezentul, nici viitorul, nici mediul, nici societatea privită în ansamblu. Dar, ca să îmbunătățim sănătatea oamenilor, avem nevoie să le oferim unelte prin care să-și crească nivelul de adaptabilitate la fenomene adverse sau fenomene amenințătoare”, explică medicul psihiatru Gabriel Diaconu.  

„Odată ce ai stabilit aceste două cadrane, răspunsul trebuie să mai ia în considerare o definiție a traumei. Anume, că trauma este un răspuns anormal al persoanei la o situație profund anormală. Cu alte cuvinte, e nevoie să distingem trauma de tot ceea ce înseamnă stres. Apoi, în momentul în care am clarificat că ce s-a întâmplat cu persoana ca răspuns la o situație adversă depășește bariera de reziliență respectivă și este un răspuns anormal la o situație anormală, trebuie să vedem de ce manieră putem să corigăm, să legăm răspunsul individual de răspunsul de grup, fie că este comunitar, fie că este societal.  

Prin asta, decidem dacă la sfârșit vom avea un model de vulnerabilitate, individuală sau de grup, sau un model de reziliență individuală sau de grup. Pe cale de consecință, prin tot ceea ce înseamnă doctrina rezilienței, pentru a face mai bine față traumei în momentul în care intervine adversitatea, individul are nevoie de grup și grupul are nevoie de individ. Iar acest lucru, deși poate pare un pic generic, ne răspunde la întrebare. Cum facem față. Păi facem față fiind mai apropiați unii de ceilalți, întărind resursele comunitare și de vecinătate, oferind astfel oamenilor șansa de a se agrega și de a-și exprima liber dreptul a comuniune și comunitate. 

„Hiper-Individualismul, prin comparație, este sinonim anomiei sociale, sinonim alienării sociale. Omul, de unul singur, doar până la un anumit punct poate să facă față vitregiei la fel cum o societate care nu respectă individul și identitatea de grup a acestuia, nu va face la fel de bine față adversității, și, în cele din urmă, o să se manifeste simptomatic”, a mai punctat psihiatru Gabriel Diaconu. 

Ieșirea din vulnerabilitate  

Experții spun că există persoane care știu că au probleme psihice, dar încearcă să își rezolve aceste probleme singuri din cauza stigmatului public fără să-și expună vulnerabilitățile. Adevărul gol goluț, spune medicul psihiatru Gabriel Diaconu, este că doar în imaginația noastră solicitarea de ajutor este o vulnerabilitate. „În realitate, înseamnă ieșirea din vulnerabilitate”, precizează acesta. 

„Vorbind despre stigmă, despre rușine socială, despre frica de o reacție disprețuitoare sau persiflantă a comunității, nu facem decât să contra-validăm niște credințe, o formă de intoleranță și o formă de segregaționism comunitar. Din punctul acesta de vedere, și este o realitate pe care eu o trăiesc în cabinet aproape în fiecare zi, de fiecare dată când un pacient a ieșit din tăcere și a vorbit despre problemele lui a aflat că nu este singur și că în jurul său mai erau cel puțin două sau trei persoane care la fel de bine trecuseră și ele și care nu își spuseseră problemele, diagnosticul sau tratamentul. Cu ocazia asta, toată lumea a început să vorbească. Prin urmare, o construcție de reziliență trebuie să se construiască și pe rezolvarea stigmei și a rușinii. În această ecuație, în fapt și de drept, e nevoie să mergem și mai departe în tot ceea ce înseamnă reconcilierea comunitară cu acele lucruri care anterior erau privite ca fiind rușinoase sau ca fiind taboo. 

Ieșirea din taboo nu se poate face fără o reconciliere, căci aici nu e vorba doar de educație. Nu e vorba doar să explici fad și sec informația. Ai nevoie să îi asculți și pe oamenii care preferau tăcerea, ai nevoie să adresezi și sensibilitățile celor care sunt indignați sau care sunt oripilați ori care sunt dezgustați de punctul la care începi să deschizi discuția despre o boală psihică sau despre o tulburare de comportament sau despre o identitate oarecare de gen”, subliniază psihiatru Gabriel Diaconu.  

Depresia

La nivelul Uniunii Europene, potrivit datelor colectate de Eurostat în 2019, 7.2% dintre europeni sufereau de depresie cronică.

Depresia este responsabilă pentru aproximativ 50% din cazurile de concediu medical din Uniunea Europeană, potrivit unui raport publicat de The Economist. Oamenii care suferă de depresie pot întâlni multe obstacole la locul de muncă, tocmai de aceea e important ca angajatorii să comunice constant cu angajații, în special în aceste cazuri.

Referitor la ce pot face angajatorii pentru a-i ajuta pe cei care se confruntă cu probleme de sănătate mintală, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a publicat un ghid cu câteva sugestii:

• Instruirea managerilor sau angajatorilor cu privire la chestiuni ce țin de sănătate mintală;
• Traininguri pentru angajați legate de probleme de sănătate mintală, care pot reduce stigma și cresc nivelul de conștientizare al angajaților;
• Intervenții pentru fiecare individ în parte pentru a-i ajuta să facă față stresului;
• Susținerea angajaților care trec prin momente dificile să participe și să facă lucruri de care să fie mândri, care le pot crește nivelul de încredere în ei;
• Crearea unui mediu deschis la schimbare, pregătit să protejeze și să promoveze sănătatea mintală.

Oamenii cu probleme de sănătate mintală pot fi victimele discriminării la locul de muncă și a inegalităților. Excluderea lor de la sarcinile zilnice nu este o soluție. Să nu ai un loc de muncă poate fi un alt risc pentru sănătatea mintală. Lipsa unui loc de muncă sau nesiguranța financiară pot fi factori de risc în tentative de suicid, adaugă OMS.

Tocmai de aceea, e important ca angajatorii să creeze un spațiu în care angajatul să simtă că poate să fie vulnerabil. Câteodată, în acest lucru stă vindecarea, mai spun experții OMS.

OMS estimează că 350 de milioane de oameni suferă de depresie în întreaga lume

Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că 350 de milioane de oameni suferă de depresie în întreaga lume, majoritatea fiind adulţi la vârsta corespunzătoare pentru muncă. Peste 30 de milioane de persoane suferă de depresie doar în Europa, fiind una dintre cele mai frecvente boli din statele membre ale UE, potrivit European Depression Day. 

Un studiu realizat de Eurofound, agenţia Uniunii Europene pentru condiţii de viaţă şi muncă, arată că în UE 14% dintre adulţii tineri sunt supuşi riscului de depresie, iar 4% din persoanele cu vârste de 15-24 de ani suferă de depresie cronică. Potrivit rezultatelor cercetării, prezentate de Eurofound în iulie 2019, femeile tinere sunt mai expuse la şomaj sau lipsa educaţiei, având astfel şanse mult mai mari să sufere de depresie decât bărbaţii tineri. Lipsa unui adăpost a crescut îngrijorător în rândul copiilor sau al tinerilor în câteva state membre, în ultimul deceniu, astfel că trei din 10 copii din UE erau suspuşi riscului de sărăcie în 2016, notează Agerpres.

În ceea ce privește situația din România, una din zece persoane este diagnosticată cu o boală mintală, dintre care cea mai răspândită este depresia. Situația este însă cu mult mai gravă, pentru că mulți bolnavi, cu precădere bărbați, evită să meargă la un cabinet de psihiatrie până când nu mai pot stăpâni boala. Teama de a fi stigmatizați social, inclusiv de persoanele apropiate, îi determină să „ducă boala pe picioare“.

De altfel, românii sunt recunoscuți, între națiunile europene, ca fiind printre cei mai reticenți în a merge la un medic specialist, remarca anul trecut Deutsche Welle. Depresiile în formă incipientă sunt ușor de tratat de către medicul specialist și pot să nu mai revină niciodată. Dar mulți români afectați de această „tristețe a sufletului“, cum îi spun psihiatrii, apelează la tot felul de leacuri care nu fac decât să lase boala să se acutizeze.

Aproape 10% dintre romani sunt diagnosticati cu depresie, potrivit datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, citate de Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie. 

Un raport din acest an privind sănătatea mintală, care a fost coordonat de Ministerul Sănătății, subliniează că 75% dintre statele membre ale OMS au o politică sau un plan autonom pentru sănătatea mintală, ceea ce reprezintă o creștere de la 68% în anul 2014.

În plus, 57% dintre statele membre ale OMS au o lege autonomă privind sănătatea mintală, ceea ce reprezintă o creștere de la 51% în anul 2014, iar 46% dintre statele membre ale OMS și-au actualizat politica sau planul de sănătate mintală și 27% și-au actualizat legea sănătății din anul 2017. 

Cum ne putem îngriji de propria sănătate mintală 

S-a demonstrat că programele de prevenție reduc depresia, atât la copii (de exemplu, prin protecție și sprijin psihologic în urma abuzului fizic și sexual), cât și la adulți (de exemplu, prin asistență psihosocială după dezastre și conflicte).

Cât de deschis se vorbește în România despre depresie și probleme psihice 

Trăim, în România, într-o societate care bagă de multe ori sub preș problemele de sănătate mintală. Psihiatru Gabriel Diaconu precizează că suntem treptat la momentul succesiunii unor generații. „Sunt 33 + ani de la Revoluția din ‘89. Au murit bunici de-ai noștri între timp, unora care suntem la vârsta maturității ne-au murit deja din părinți, ni s-au născut copii și evident că ceea ce discutăm astăzi este relevant nu pentru cei care sunt mai mari decât noi sau pentru cei care s-au dus dintre noi, ci este relevant pentru cei care vin din urmă. Cum o să arate lumea lor?! De ce manieră facem lumea de mâine să fie mai flexibil orientată în ceea ce privește sănătatea mintală sau cât privește subiectul sănătății mintale, nu doar prin filtrul bolii sau al psihopatologiei, ci prin filtrul bunăstării sau al drepturilor persoanei sau al libertăților care urmează din aceste drepturi.  

Or, pe cale de consecință, cred, și este o credință dublată și de dovezi, că copiii noștri care vin din urmă au deja un vocabular mult mai elaborat în care își descriu stările și își cer drepturile, unul dintre acestea fiind cel la sănătate mintală. Ce-i drept, paradoxul, dacă stai să te uiți la asta, este că ne trezim deodată că numărul persoanelor care au suferințe oarecare, compatible psihologic sau psihiatric, pare că este în creștere. Și tot timpul văd oameni care sunt alarmați de statistica faptului că e în creștere numărul de adolescenți cu probleme psihice sau că a crescut numărul anumitor diagnostice sau anumitor fenomene. Una dintre critici, pe care inclusiv eu o aduc, este că s-ar putea ca acest număr să nu fi crescut, ci doar să intre în legalitate. Sunt șanse foarte bune ca aceste lucruri să se fi întâmplat și înainte, doar că aveau un alt nume atunci, doar că erau ascunse, doar că erau taboo, doar că erau rușinoase, doar că nu vorbeam despre ele”, spune Gabriel Diaconu.  

Avem șase milioane de persoane diagnosticabile psihiatric 

Psihiatrul Gabriel Diaconu spune că la orice moment privim către viitor, din perspectiva asta a construcției de reziliență, trebuie să ne punem problema că unul dintre pilonii rezilienței este denumirea corectă a problemelor.

„Spre exemplu, în momentul la care am estimat, și este o estimare grosieră, România la 19 milioane de oameni are o populație de persoane diagnosticabile psihiatric undeva la un șase milioane, unii oameni au spus că este o exagerare. Dacă stai după aia să te uiți mai atent, în fiecare an, în România, sunt undeva la un milion de utilizatori de servicii de sănătate mintală, indiferent oricare ar fi ele. Unde sunt restul celorlalte milioane? Răspunsul este simplu: unde erau și înainte. Aceste persoane se ascundeau, nu există servicii pentru ele, nu există un interes. Oamenii se uită în continuare la aceste 4 + milioane de cetățeni prin filtrul vulnerabilității, ezită sau refuză pe de-a dreptul să numească problema corect și îi plasează în alte coșuri de vulnerabilitate: Vulnerabilitate economică ori socială. Evident că acestea nu sunt coșuri mincinoase, dar sunt coșuri a căror etichetă nu permite aceleași rezolvări, aceleași strategii”, precizează psihiatrul.  

Ne trebuie o agendă publică în ceea ce privește sănătatea mintală

Acesta mai adaugă că o matrice de reziliență, din această perspectivă, este o agendă de țară, nu doar o chestiune pe care să o faci mecanic și prin care să dai mai multe tratamente psihiatrice oamenilor sau să îi trimiți mai mult la psiholog.  

„Asta e o viziune reducționistă. O agendă pe sănătate mintală are nevoie să fie comprehensivă și inclusivă. Logica unei atitudini care este deschisă către servicii de sănătate mintală nu este aceeași cu logica dezvoltării interfeței de sănătate mintală doar prin filtrul psihologiei și psihiatriei. Meseriiile noastre au de-a face îndeosebi cu bolile. Definitia sănătății mintale nu poate să fie redusă la catalogul de boli. Ea trebuie să includă palierele de reziliență pe care vrem să le construim la nivel individual și comunitar și prin care să mergem dincolo de psihologi, dincolo de psihiatru. Să mergem către servicii cu adevărat comunitare și care trebuie să aducă la masă și alte forme de expertiză.  

Într-un stat care este atât de greoi și atât de hematofag când vine vorba de resurse, de bani, de birocrație și restul, e foarte greu să le pui oamenilor în față o oglindă prin care la un moment dat să vii să le spui că dacă vor să economisească bani trebuie să înceapă să cheltuie bani”, mai precizează Gabriel Diaconu. 

„Banii scumpi pe care îi dai astăzi o să-ți facă bani mai ieftini mâine. Ridică acea comunitate ca să le îmbunătățești sănătatea și o să ai beneficii indirecte, pentru că oamenii nu o să mai mănânce prost, nu o să mai consume sucuri acidulate, nu o să mai bea mult alcool, sănătatea va crește în general, bunăstarea lor va deveni o funcție de sănătate și viceversa. În acel moment o să se poată observa cum se dezvoltă și se ridică o comunitate.  Dar asta este deja o chestiune care trebuie să plece de la noțiunea de reziliență. Pentru că dacă stai doar în discuția despre vulnerabilitate, nu o să faci decât o descriere mai mult sau mai puțin comprehensivă a tuturor lucrurilor care nu merg și te vei trezi că ești absolut copleșit și nu știi de unde să apuci mai mult problema”, mai explică medicul psihiatru.  

Socializare 

Psihiatrul Gabriel Diaconu consideră că în acest context trebuie să vorbim despre „socializare”. „Nu societate, nu socialism, cât socializare. Socializarea este un principiu psihopedagogic prin care oamenii, intrând în contact unul cu celălalt, încep să facă lucruri împreună și formează mici alianțe, că le spunem prietenii, că le spunem echipe de fotbal, că le spunem cluburi de lectură, că le spunem asociații, societăți, ONG-uri, că le spunem societate civilă. În cele din urmă, vindecarea unei societăți se întâmplă printr-un algoritm bun de socializare”, explică Gabriel Diaconu, care scoate în evidență faptul că există trei faze ale procesului acesta de socializare. 

• Acest proces începe dinainte de a te naște. Și începe dinainte de a te naște prin tot ceea ce înseamnă grija față de femeie, față de mamă. O țară care nu are grijă de mame nu poate pretinde vreodată că va ști să facă un proces bun de socializare. Felul în care tratezi femeia în societate, felul în care tratezi mama în societate devine paradigmatic.  
• Procesul de socializare continuă după naștere prin ușurința cu care părinții își cresc copii. Într-o țară care nu oferă părinților facilități prin care să-și crească în tihnă copii, nu poți vorbi de socializare, pentru că în momentul în care stai să te uiți, spre exemplu, pe calendarul de muncă al românului obișnuit și dacă te uiți și la natalitate, vei constata că românii fac mai puțini copii, petrec mai puțin timp cu copiii lor, statul le înlesnește foarte puține facilități prin comparație cu cererea de a avea până la urmă bucuria asta a familiei. Deși apare în constituția României dreptul cu privire la familie și la copiii, în fapt statul nu respectă aceste prevederi. 
• Finalmente, socializarea continuă în comunitate prin tot ceea ce înseamnă soluție educațională, școlară și nu numai, inclusiv accesul la spiritualitate. 

BOR, vector de socializare

„Noi putem să criticăm Biserica Ortodoxă Română pentru tot ce a făcut în acești 30 de ani. Dar, din multe puncte de vedere, Biserica Ortodoxă Română a fost înaintea statului român în tot ceea ce înseamnă socializarea. Și cel mai clar exemplu e că au făcut biserici. A făcut statul grădinițe câte biserici a făcut BOR? NU. A făcut statul spitale, a făcut statul școli câte biserici și capele a făcut BOR? Nu a făcut. Și statul a avut mai mulți bani decât biserica. Nu este nimic pe fond greșit în a-ți susține comunitatea și în a investi bani încât oamenii să socializeze printr-un intermediu ca mai apoi să formeze comunități”, mai spune psihiatrul Gabriel Diaconu. 

Inteligența fără emoție este ca un Ferrari pe un drum forestier

Termenul de „Inteligență Emoțională” a fost inventat pentru prima data de psihologii John Mayer și Peter Salovey în 1990 și se referă la capacitatea cuiva de a percepe, procesa și regla informațiile emoționale cu acuratețe și eficiență, atât în raport cu sine, cât și în raport cu ceilalți și de a folosi aceste informații pentru a-și ghida gândirea și acțiunile, dar și să le influențeze pe cele ale altora.

Conform platformei Positive Psychology, inteligența emoțională ne poate conduce pe calea către o viață împlinită și fericită, oferind un cadru prin care să aplicăm standarde de inteligență răspunsurilor emoționale și să înțelegem că aceste răspunsuri pot fi consistente din punct de vedere logic sau inconsecvente în raport cu anumite convingeri personale despre emoție.

O analiză din 2022 publicată pe platforma Ethical Reading arată că emoțiile ne ajută să stabilim cel mai bun răspuns la fiecare situație și ne îndeamnă să acționăm, ne mențin în siguranță și au o valoare socială și creativă. 

Emoția influențează tot ceea ce facem, așa că a învăța să fim deștepți cu emoțiile noastre ne poate ajuta să ne eliberăm de situațiile și stările negative din viața noastră. Conștientizarea și înțelegerea impactului emoțiilor noastre și ale celor din jur poate să ne conducă la crearea de relații productive și pozitive. Ne putem folosi emoțiile pentru a ne construi un raționament, pentru a ne ajuta să luăm decizii și pentru a ne prioritiza gândurile și comportamentele.

Gestionarea emoțiilor ne poate ajuta să știm când să răspundem și când să ne luăm timp să ne oprim și să gândim. A ști când să exprimăm emoțiile și când să ne detașăm de ele este util la locul de muncă, acasă și în mediile noastre sociale. 

„Sunte oameni care se laudă că au un IQ foarte mare și care se plâng după aia că sunt defavorizați de societate că nu-și găsesc slujbe pe măsura inteligenței lor. Să ne imaginăm, apropo de chestiunea asta, metafora unui Ferrari pe care îl scoatem pe un drum forestier. Pe o autostradă poate să meargă cu 300 de km/h, dar pe un drum forestier i se vor rupe planetarele. Inteligența emoțională este un domeniu al conștiinței umane, care este obligatoriu și crucial pentru sănătatea noastră mintală”, crede psihiatrul Gabriel Diaconu. 

Daniel Goleman și cele cinci categorii distincte de abilități care formează caracteristicile cheie ale inteligenței emoționale

Daniel Goleman a recunoscut cinci categorii distincte de abilități care formează caracteristicile cheie ale inteligenței emoționale.

Self-awareness (cunoașterea propriilor emoții): conștientizarea de sine este primul pas către autoevaluarea introspectivă și permite identificarea aspectelor comportamentale și emoționale ale structurii noastre psihologice pe care apoi le putem schimba. Conștientizarea emoțională de sine înseamnă și recunoașterea a ceea ce te motivează și a ceea ce îți aduce împlinire, dar și care este impactul emoțiilor tale în raport cu celorlalți.

Autoreglarea: capacitatea de a gestiona emoțiile negative sau perturbatoare și de a ne adapta la schimbările de circumstanță. Persoanele care se autoreglează excelează în gestionarea conflictelor, se adaptează bine schimbărilor și au mai multe șanse să își asume responsabilitatea. Autoreglarea ne ajută să traversăm cu mai multă ușurință momentele și evenimentele negative, să gestionăm anxietatea și emoțiile copleșitoare, dar și să ne revenim mai repede din momentele de provocare a sistemului nervos.

Motivația: persoanele cu un nivel ridicat de inteligență emoțională sunt capabile să mobilizeze emoțiile pe care le simt în direcția scopurilor și țelurilor lor, ceea ce este esențial în menținerea atenției și în dezvoltarea creativității. Controlul asupra emoțiilor ne permite să ne setăm priorități sănătoase, să nu căutăm gratificarea instantanee și să ținem sub control impulsivitatea.

Empatia: capacitatea de a recunoaște și de a înțelege cum se simt alții și de a lua în considerare acele sentimente înainte de a răspunde în situații sociale. De asemenea, empatia permite unui individ să înțeleagă dinamica care influențează relațiile, atât personale, cât și la locul de muncă.

Abilități sociale: capacitatea de a gestiona emoțiile celorlalți prin înțelegere emoțională, pe care mai apoi să o folosim pentru a construi relații și a ne conecta cu oamenii prin abilități precum ascultarea activă sau comunicarea verbală și nonverbală. 

Goleman mai spune în cartea sa „Inteligență Emoțională” că arta relațiilor sănătoase se bazează în bună parte pe gestionarea emoțiilor celorlalți. Acest lucru implică și un anumit nivel de altruism din partea indivizilor. Prin urmare, pentru a fi un jucător de echipă, trebuie să lăsăm ego-ul deoparte și să-i ajutăm pe ceilalți să se dezvolte și să crească în aceeași măsură în care ne ajutăm pe noi înșine.

Persoanele cu o inteligență emoțională mai mare sunt mai bune la identificarea dezinformării

Răspândirea dezinformării, sub formă de zvonuri nefondate și propagandă intenționată înșelătoare, nu reprezintă un fenomen nou. Cu toate acestea, proliferarea globală a rețelelor sociale, ciclul de știri de 24 de ore și dorința înfocată a consumatorilor de știri de a afla ce se întâmplă în lume a făcut ca astăzi dezinformarea să fie mai abundentă și mai accesibilă ca niciodată.

Știrile false au fost asociate în special cu evenimente importante, cum ar fi referendumul pentru Brexit din 2016, alegerile prezidențiale din SUA din 2016 și pandemia de COVID-19. Însă un studiu citat de publicația The Conversation arată că știrile false nu afectează pe toată lumea în mod egal, iar oamenii cu o inteligență emoțională mai mare vor detecta mai bine știrile false. 

Totodată, într-un studiu publicat de Universitatea Berkeley din California pe platforma Greater Good se confirmă faptul că empatia reduce acțiunile discriminatorii pe bază de rasă. De asemenea, specialiștii sunt de părere că empatia poate fi educată, astfel că în numeroase școli se derulează programe de „învățare” a empatiei, cu scopul de a reduce ratele fenomenului bullying. 

În cartea sa, Goleman face referire la această calitate și sub forma de „gestionarea relațiilor”. Beneficiile acestei abilități includ înțelegerea celorlalți - de la emoții și motivație, la acțiune - și interpretarea corectă a constructelor sociale. Totodată, această abilitate ne ajută să influențăm inclusiv reacțiile interlocutorilor noștri și să prevenim conflictele.

Cum recunoaștem o persoană cu inteligență emoțională

• Este privită ca fiind persoană empatică de către ceilalți;
• Are capacitatea de a rezolva problemele și de a găsi soluții;
• Nu se teme să fie vulnerabilă și să spună ceea ce simte;
• Este capabilă să stabilească limite și nu se teme să zică „nu”;
• Poate relaționa cu ceilalți oameni în diferite contexte;
• Este capabilă să treacă peste evenimentele negative;
• Poate accepta critici constructive fără a-și găsi scuze sau a-i blama pe ceilalți;
• Este un ascultător foarte bun;
• Nu-i este teamă să-și recunoască greșelile și să-și ceară scuze;
• Se automotivează;
• Înțelege acțiunile și comportamentele celorlalți.

O persoană care nu dă dovadă de inteligență emoțională:

• Are probleme legate de asumare a responsabilității;
• Nu gestionează bine criticile;
• Nu poate trece peste greșelile din trecut;
• Se simte neînțeleasă;
• Întâmpină dificultăți în menținerea relațiilor;
• Nu înțelege emoțiile celorlalți.

Inteligența emoțională nu trebuie să fie confundată cu alte trăsături pozitive de personalitate – cum ar fi optimismul, capacitatea de a crea veselie pentru alții și pentru sine, calmul sau o bună capacitate de motivare. Astfel de calități sunt importante, însă nu au legătură cu inteligența emoțională, se arată într-un studiu publicat de Regina Maria. 

O persoană cu o inteligență emoțională ridicată este conștientă de propriile sentimente și stări emoționale, chiar și atunci când acestea sunt negative. Așa că este capabilă să le identifice și să le gestioneze. În plus, înțelege sentimentele pe care ceilalți le experimentează, ceea ce face ca persoana respectivă să fie un prieten, părinte, lider sau partener mai bun. Aceste abilități pot fi perfecționate în timp.

Unii specialiști afirmă că coeficientul de inteligență emoțională este chiar mai important decât coeficientul de inteligență generală, mai ales în anumite situații specifice cu care ne confruntăm în viață. Un exemplu ar putea fi interviul de angajare. O persoană cu o inteligență emoțională mai mare își va gestiona mai bine emoțiile, va fi mai automotivată, va accepta feedback-ul negativ și se va înțelege mai bine cu colegii sau cu clienții.

Recuperarea după o boală mintală

Boala psihică poate varia de la un singur episod până la o afecțiune pe viață și de la ușoară la severă. Poate implica o singură afecțiune, cum ar fi depresia, dar poate să genereze mai multe boli la un moment dat (cum ar fi depresia și anxietatea). De asemenea, se obișnuiește ca bolile fizice și psihice să apară împreună (tulburări de alimentație și diabet, boli de inimă și depresie). Bolile mintale se pot schimba în timp, iar pentru mulți oameni, vor exista perioade de stabilitate, perioade de criză și momente în care sănătatea mintală este constant precară.

Deoarece există atât de multă variație în condițiile și experiențele trăite ale oamenilor, diferiți oameni vor avea abordări diferite ale tratamentului. Tratamentul implică adesea intervenții sociale, cum ar fi asigurarea unei locuințe sigure, abordarea problemelor legate de stilul de viață sau ajutarea cu stresul financiar. De asemenea, poate implica strategii de autoajutorare sau terapie psihologică. Totodată, tratamentul trebuie să fie individualizat. 

Când se cere ajutorul

Dacă aveți gânduri de autovătămare sau simptomele sunt suficient de severe pentru a vă afecta capacitatea de a gestiona viața de zi cu zi, este timpul să lucrați cu un profesionist în sănătate mintală pentru a obține un diagnostic bun, holistic și a formula un plan de management. 

Din păcate, serviciile specializate de sănătate mintală pot fi costisitoare și dificil de accesat. De aceea este timpul să identificați problemele cheie care vă afectează sănătatea mintală și să vă planificați recuperarea.

Citește și: Cum ne afectează moștenirea genetică alegerile pe care le facem în viață