România, printre statele UE care au înregistrat cea mai mare scădere a populaţiei în 2017

Data publicării:
foto miscare strada oameni shutterstock
Foto: Shutterstock

Populaţia Uniunii Europene a ajuns la aproximativ 512,6 milioane de persoane la 1 ianuarie 2018, de la 511,5 milioane persoane la 1 ianuarie 2017, însă România se numără printre statele membre UE care au înregistrat cea mai mare scădere a populaţiei în 2017, potrivit datelor publicate marţi de Oficiul european de Statistică (Eurostat).

foto miscare strada oameni shutterstock
Foto: Shutterstock

În 2017, populaţia a crescut în 19 state membre şi a scăzut în nouă ţări membre. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Malta (plus 32,9 la mia de rezidenţi), Luxemburg (plus 19 la mie), Suedia (plus 12,4 la mie), Irlanda (plus 11,2 la mie) şi Cipru (plus 11 la mie). În schimb, cele mai mari scăderi ale populaţiei au fost înregistrate în Lituania (minus 13,8 la mia rezidenţi), Croaţia (minus 11,8 la mie), Letonia (minus 8,1 la mie), Bulgaria (minus 7,3 la mie) şi România (minus 6,2 la mie).

În total, populaţia Uniunii Europene a crescut cu 1 milion de persoane în cursul anului trecut, sau 2,1 la 1.000 de rezidenţi.

Datele Eurostat arată că România se numără şi printre statele membre UE cu cea mai mare mortalitate, pe primul loc fiind Bulgaria (15,1 decese la 1.000 de rezidenţi), urmată de Letonia (14,6) şi Lituania (14,2), Ungaria (13,5) şi România (13,3 decese la 1.000 de rezidenţi).

Din cauza mortalităţii ridicate şi a natalităţii scăzute, România se numără printre cele 14 state membre UE care au înregistrat un spor natural negativ în 2017, diferenţa dintre dintre decese şi naşteri fiind cea mai mare în Bulgaria (minus 6,5 la mia de rezidenţi), Croaţia şi Letonia (ambele cu minus 4,1 la mie), Lituania (minus 4 la mie), Ungaria (minus 3,8 la mie) şi România (minus 3,6 la mie).

Cu toate acestea, la 1 ianuarie 2018, România era a şaptea cea mai populată ţară din UE, 19,644 milioane locuitori sau 3,8% din populaţia totală a UE, fiind devansată doar de Germania (82,9 milioane locuitori sau 16,2% din populaţia UE), Franţa (13,1% din populaţia UE), Marea Britanie (12,9%), Italia (11,8%), Spania (9,1%) şi Polonia (7,4%).

Datele Eurostat au fost publicate înaintea aniversării la 11 iulie a Zilei mondiale a populaţiei.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”