România a înregistrat o scădere masivă a populației în ultimii 30 de ani. Care sunt principalele cauze

Data actualizării: Data publicării:
Oameni pe strada
Oameni pe strada. Foto: Getty Images

4 milioane de locuitori. Cu atât a scăzut populația României din 1990 și până în prezent. Principalele cauze: emigrările masive către Occident, dar și scăderea constantă a natalității. Anul trecut, spre exemplu, țara noastră a înregistrat cel mai mic număr de nașteri de la Revoluție încoace.

În 2020 s-au născut puțin peste 160.000 de copii, cel mai mic număr din 1967 și până în prezent. Dacă ne uităm în urmă, la anul 1990 când au fost peste 300.000 de nașteri, vedem că natalitatea a scăzut dramatic. Pandemia a mai schimbat puțin lucrurile, astfel că în primele 8 luni ale lui 2021 numărul de bebeluși a crescut ușor. Specialiștii se așteaptă ca până la finalul anului să avem un total de 200.000 de nou născuți.

Alina Botezat - cercetător: Pentru femei, în ultimele 2 decenii au crescut oportunitățile de educație și profesionale. Femeile stau mai mult în sistemul educațional, iar acest lucru a determinat o amânare a vârstei la care ele decid să procreeze.

Acesta e unul dintre motivele pentru care femeile decid să devină mame la vârste mai înaintate.

-Am 47 de ani. Nu am copii. 

-Îmi doresc copii, da. Mă ocup foarte mult de partea profesională.

Copilul nu mai este prioritar în viața de familie, afirmă sociologii.

Vasile Ghețău, director Centrul de Cercetare Demografică, Academia Română: Copilul  fost detronat de venituri mai mari, un nivel de trai mai ridicat, poziții profesionale foarte ridicate și bine plătite și care cer sacrificii în materie de timp și energie.

Mai bine de jumătate dintre cuplurile de la noi din țară au un singur copil.

-E o decizie de moment. Nu știm dacă nu va apărea încă unul pe viitor. Vrem să-i oferim ce-i mai bun unui copil.

-Acuma depinde... Faci copii, dar să ai și cu ce să-i crești.

Pierderea a 4 milioane de cetățeni în ultimii 30 de ani are deja efecte negative în câmpul muncii. Există un deficit de angajați, iar cele mai afectate domenii sunt HoReCa și construcțiile. Problemele nu se opresc aici.

Emilian Duca - economist: Sistemul de pensii e finanțat din contribuțiile celor care lucrează în acest moment. În condițiile în care avem o paritate între persoanele active care plătesc și numărul de pensionari, acest procent nu permite creșteri ale pensiilor.

România este țara unde 10 salariați susțin 9 pensionari. Ideal și sustenabil ar fi ca raportul să fie de 4 lucrători activi la un singur pensionar. Dacă acest scenariu nu va deveni realitate, în 2030, bugetul nostru de pensii nu va mai putea susține plățile către seniori.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...