Româncă din Londra, șocată de prețurile din supermarketurile autohtone. Ce i-au transmis românii pe Facebook

Data publicării:
28167829_2015102955445083_2129880573123542932_n
@facebook

Claudia Guțulescu a devenit vedetă peste noapte fără să vrea. Românca, șocată de prețurile pe care le-a găsit într-un supermarket din Drobera-Turnu Severin, și-a arătat indignarea într-o postare făcută publică pe Facebook. 

28167829_2015102955445083_2129880573123542932_n
@facebook

„Am ajuns înapoi la Londra și încă mă întreb, de cateva ori pe zi: cum rezistă, oare, acești oameni? Ce impulsuri neștiute îi ridică dimineața din pat și îi mențin pe linia de plutire într-o țară care îți erodează psihiciul și moralul cu fiecare minut care trece? Și cine, vreodată, aflat în vârf, va face ceva pentru ei, simțind că nu poate pune capul pe pernă dacă nu acționează? Când va fi cineva vreodată și de partea lor?”,  se întreabă femeia.

„În scurta mea vacanta în România, care doar ce s-a încheiat, am ieşit din casa de maxim patru-cinci ori. Dintre care, două ieşiri au fost împreuna cu mama la doua hipermarketuri din oraş, pentru ca avea ceva cumpăraturi de făcut.   Prima vizita ţin minte ca s-a încheiat cu un coş pe care, la ochi aşa, probabil în UK aş fi plătit undeva la 30-35 lire. Hai, maxim un 40 indulgent. În România am plătit 270 de lei, adică mai mult. Acesta a fost primul şoc. A doua vizită ţin minte că, în timp ce mergeam spre casele de marcat, am văzut o bătrânică ce se îndrepta şi ea spre ieşire, având în coş exact două pungi de făina, aflată la promoţie.   Imediat mi-a venit în minte faptul ca cele mai apropiate locuinţe de magazinul respectiv, aflat la iesirea din oraş, sunt la o distanţă pe care o bătrână de 75-80 de ani o parcurge destul de greu, mai ales seara târziu, iarna. Şi, ţinând cont că în drumul său cu siguranţă a mai trecut pe lângă câteva magazine mai mici dar sensibil mai scumpe, am înţeles că a parcurs aceasta distanţă ca să salveze undeva la maxim 50-80 de bani... Şi ca lucrul acesta probabil conta la bietul buget lunar pe care îl are”, a continuat, Claudia Guțulescu, care lucreză în departamentul de vânzări al „Mitchells & Butlers”, un lanţ de pub-uri şi restaurante din Marea Britanie.


Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media


Și-a atras laude pentru postare, dar și un val de critici

Dacă mulți dintre cei care au comentat postarea Claudiei Guțulescu i-au dat dreptate, au fost și voci care au criticat-o. Mulți au invitat-o ironic să se întoarcă în România.

Răspunsul Claudiei Guțulescu nu a întârziat să apară: „Păsările ţinute în colivie cred că a zbura este o boală. Şi, într-un fel, asta le lor da puterea de a merge mai departe, iar mie puterea de a le dori binele în continuare.   Sau, cu alte cuvinte, nu mă puteti voi înjura atât cât pot eu sa iubesc România şi oamenii născuţi în ea, indiferent unde se află în această lume. Iar asta nu se va schimba nici cu toate cuvintele din lume, de orice fel ar fi ele.   În acelaşi timp, numărul oamenilor care au înţeles mesajul realităţilor transmise de mine şi care rezonează cu ele este copleşitor, net mai mare decât al celor care le neagă...iar aceasta este, sincer, concluzia care mă întristează cel mai mult, alături de toate mesajele primite de la voi, în care îmi descrieţi atâtea şi atâtea situaţii similare şi mult mai dure decât ce am experimentat eu”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri