Loto 6/49, 21 aprilie 2019 - report de aproape 4 milioane de euro
La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 18,7 milioane lei (peste 3,92 milioane euro), iar la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 2,52 milioane lei (aproximativ 531.000 euro).
Joker, 21 aprilie 2019 - report de peste 1,7 milioane de euro
La Joker, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 8,13 milioane lei (peste 1,7 milioane euro), iar la categoria a II-a, la același joc, reportul este de aproximativ 250.000 lei (peste 52.000 euro). La Noroc Plus, este în joc un report cumulat în valoare de peste 23.800 lei.
Loto 5/40, 21 aprilie 2019 - report de peste 22.500 de euro
La Loto 5/40, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 107.000 lei (peste 22.500 euro), iar la Super Noroc, reportul categoriei I este de aproximativ 298.000 lei (peste 62.500 euro).
La extragerea Noroc de joi, 18 aprilie 2019, s-a câștigat premiul de categoria a II-a, în valoare de 178.359,12 lei. Biletul a fost jucat la agenția 12-030 din Cluj-Napoca și a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49 și o variantă la Noroc.
Anunț important al Loteriei României
Sâmbătă, 27 aprilie a.c., Loteria Română organizează Tragerile Loto Speciale de Paşti. „Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, Loteria Română va organiza doua trageri: o tragere principală şi o tragere suplimentară. Pentru cea de-a doua tragere, Loteria va suplimenta fondul de câştiguri al categoriei I după cum urmează: Loto 6/49 - 200.000 de lei, Joker - 100.000 de lei, Loto 5/40 - 50.000 de lei”, precizează instituţia.
Potrivit sursei citate, în zilele de joi, 25 aprilie, şi duminică, 28 aprilie nu se vor organiza trageri.