RCA 2015, noi modificări. Cum se va calcula tariful și ce informații apar pe polița de asigurare?

Data publicării:
masini fabrica-1

Recentul document vine în contextul în care ASF a lansat în dezbatere publică la sfârşitul lunii iulie un proiect de normă care modifică şi completă Ordinul CSA nr. 14/2011. Acest proiect nu a fost aprobat, însă unele dintre prevederile sale se regăsesc în Normă ASF nr. 23/2014, care nu doar modifică Ordinul CSA nr. 14/2011, dar îl şi înlocuieşte. Mai exact, din 1 ianuarie 2015, odată cu intrarea în vigoare a noilor dispoziţii, Ordinul CSA nr. 14/2011 va fi abrogat, notează avocatnet.ro

Comisionul de intermediere, menţionat obligatoriu pe poliţa de asigurare

Una dintre principalele noutăţi introduse de Normă ASF nr. 23/2014 se referă la faptul că pe poliţa de asigurare va trebui să figureze din 2015 comisionul de intermediere. „Comisionul de intermediere va fi menţionat pe poliţa de asigurare RCA atât în valoare absolută, cât şi ca procent aplicat primei de asigurare menţionate pe poliţa, fiind inclus că valoare în prima de asigurare totală”, se menţionează în actul normativ.

Această informaţie nu este menţionată în prezent pe poliţa RCA. În aceste condiţii, din 1 ianuarie 2015, poliţa de asigurare va trebui să conţină, în mod obligatoriu, următoarele informaţii despre: părţile implicate în contract, perioada de valabilitate a asigurării, limitele maxime de despăgubire stabilite de asigurător, prima de asigurare, comisionul de intermediere sau cheltuiala medie de achiziţie directă, clasa bonus-malus, numărul de înmatriculare/înregistrare ori numărul de identificare al vehiculului, statele în care acest document are valabilitate.

Tariful RCA va acoperi toate obligaţiile din contractul de asigurare

Printre noutăţile introduse de Normă ASF nr. 23/2014 se numără şi modalitatea de stabilire a tarifului RCA. Concret, actul normativ stabileşte că asigurătorii RCA vor fi obligaţi din 1 ianuarie 2015 să stabilească tarifele de prima pe categorii de riscuri omogene, pe perioade de un an, calculate pe baze actuariale general acceptate, pentru limitele de despăgubire stabilite, astfel încât să se acopere toate obligaţiile ce decurg din încheierea contractelor de asigurare RCA, constituirea rezervelor tehnice prevăzute în legislaţia în vigoare şi plata contribuţiilor către fondurile stabilite în conformitate cu legislaţia în vigoare, precum şi acoperirea cheltuielilor de achiziţie şi de administrare.

Conform noilor dispoziţii, tarifele de prima stabilite de asigurători vor putea conţine reduceri comerciale, însă până la un nivel de maximum 10%, cu excepţia reducerilor acordate pensionarilor şi persoanelor cu deficienţe locomotorii, precum şi a celor stabilite prin sistemul bonus-malus.

De asemenea, asigurătorii vor trebui să notifice ASF, cu privire la tarifele de prima pe care le vor stabili, cel târziu cu 30 de zile înainte de începerea perioadei în care acestea pot fi practicate. Tarifele de prima vor putea fi modificate după minimum un an de la ultima notificare, cu excepţia indexărilor sau a majorărilor pe anumite categorii de riscuri.

Asigurătorii care nu vor respectă noile prevederi referitoare la stabilirea tarifelor de prima pentru asigurările RCA riscă să fie sancţionaţi cu retragerea autorizaţiei de a practica asigurarea obligatorie RCA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...