Galerie Foto „Provocarea lăzilor de lapte”, o nebunie periculoasă pe TikTok. De ce sunt atrași tinerii de astfel de teribilisme

Data actualizării: Data publicării:
un barbat pe punctul de a cădea de la inaltime noaptea de pe o piramida de lazi din plastic
Tinerii sunt tentați să ia parte la o nouă provocare periculoasă Foto: Profimedia Images

O provocare virală, care a făcut deja zeci de victime în toată lumea, a fost interzisă chiar de aplicația care i-a dat viața. E vorba de așa-numita „provocare a lăzilor de lapte”, care presupunea stivuirea unor lădițe din plastic într-o piramidă, pe care adolescenții încercau apoi să o urce. TikTok a șters rezultatele căutării pentru hashtag-ul „Milk Crates Challenge” și a explicat într-o declarație că a ajuns la concluzia că era un act periculos.

Milk Crate Challenge s-a terminat de multe ori cu accidentări urâte Foto: Profimedia Images
Milk Crate Challenge s-a terminat de multe ori cu accidentări urâte Foto: Profimedia Images

La fel ca alte provocări devenite virale, și aceasta a început ca o simplă glumă. Un medic chirurg din statul american Virginia a atras însă atenția că această cascadorie este cu atât mai neavenită în acest moment, când spitalele sunt copleșite de pacienți COVID din valul 4.

Pe de altă parte, nu este prima și probabil nu va fi nici ultima provocare apărută pe rețelele sociale care pune în pericol viața tinerilor. Pare că adolescenții mai ales sunt atrași de ideea de a-și încerca norocul, fie și cu riscul de a păți ceva.

Pentru video, vezi aici.

Adolescenții caută plăcerea, dar lor le lipsește mecanismul autocontrolului

Profesorul de psihologie Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, a explicat, într-o discuție la Digi24, de ce sunt tentați adolescenții să pună în practică astfel de idei care în mod vădit pot sfârși rău.

„În cazul adolescenților, spre exemplu, sistemul neuropsihologic de recompense este deja format. Ce nu este bine format este sistemul neuropsihologic de autocontrol. Noi știm din psihologie că oamenii au o trăsătură de personalitate care se numește sensations seeking, căutarea de senzații. Sigur, la unii această trăsătură este mai dezvoltată, la alții mai puțin dezvoltată. A căuta senzații înseamnă a căuta de fapt evenimente, lucruri noi, variate, complexe și intense. Care este mecanismul? Căutând astfel de senzații, stimulezi de fapt creierul să producă mai multă dopamină, care stimulează centrul plăcerii și obții efectiv o stare de plăcere. Pericolul la adolescenți este că acest mecanism al plăcerii este dezvoltat, dar nu este dezvoltat mecanismul autocontrolului, pe care adulții îl au, astfel încât ei pot să blocheze comportamente riscante, chiar dacă ele produc plăcere”, a explicat profesorul Daniel David.

În plus, faptul că apari pe rețele sociale, faptul că ești văzut de mii, zeci de mii de oameni aduce o componentă psihologică suplimentară, adică recompensa, plăcerea, este și mai intensă, ceea ce încurajează acest comportament. Dacă nu erau rețelele de socializare, probabil că acest mecanism sau acest joc se întâmpla oricum. Se întâmplau jocuri riscante și înainte de rețelele de socializare, la generațiile mai vechi, doar că nu erau cunoscute, spune profesorul David.

Ce pot face părinții? Este importantă căutarea unor „persoane de referință”

Părinții pot să aibă un rol de educație, să le explice riscurile și problemele care pot să apară, dar în același timp trebuie avut grijă, pentru că adolescenții nu-i mai văd pe părinți ca pe un punct de referință. Trebuie căutate niște persoane de referință pentru adolescenți, poate niște influenceri pe care ei îi apreciază și care să le transmită astfel de mesaje mai sigure. Sigur, asta nu înseamnă că părintele nu trebuie să monitorizeze, a arătat profesorul Daniel David.

Este important să căutăm noi persoanele de referință pentru ei, care îi încurajează în comportamentul opus, cel de siguranță, asta trebuie făcut, subliniază profesorul.

Ce mai poate fi făcut este ca înseși aplicațiile sau rețelele sociale să interzică propagarea unor astfel de comportamente teribiliste, așa cum a făcut TikTok cu „Milk Crate Challenge”, atunci când sesizează că pot deveni un pericol pentru un anumit grup de oameni sau când devin un model prost din punct de vedere social.

„Nu trebuie să ne temem să facem lucrul acesta, sigur că trebuie să existe democrație, lumea se poate exprima, dar când este vorba de siguranță, de viața omului, trebuie luate măsuri drastice”, a punctat Daniel David. El a subliniat că toate platformele de socializare trebuie să se sesizeze, nu numai una, trebuie să existe o responsabilitate.

O soluție: adolescenții care „fac mișto”

În cazul în care vorbim despre dark net, internetul ascuns, atunci trebuie să intervină, de pildă, părinții, să discute cu copiii, să le prezinte avantajele și dezavantajele unui astfel de comportament și să se gândească la niște persoane de referință pentru adolescenți.

Sunt și adolescenți care văd riscurile și nu se implică și de multe ori un adolescent este un model mai bun pentru un alt adolescent decât părintele, atrage atenția profesorul David. Sunt mulți adolescenți care nu riscă, nu participă, se uită și chiar iau în derâdere aceste lucruri, se distrează.

„N-aș maximiza faptul că un număr de adolescenți s-au implicat în acest joc și în această provocare. Sunt cel puțin la fel de mulți, dacă nu chiar mai mulți, cei care n-o fac și care chiar îi privesc cu ochi critic sau cu ironie pe cei care s-au implicat”, a conchis rectorul UBB Cluj.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri