Proteste în România după ce o familie a reclamat că autorităţile norvegiene le-a luat copiii

Data publicării:
bodnariu

„Manifestarea noastră este o manifestare paşnică, nu vom scanda lozinci,” spune un manifestant.

În Piaţa Victoriei din Bucureşti s-au adunat aproape o mie de persoane pentru a susţine familia Bodnariu care, de aproape o lună, a rămas fără copii. Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia i-a separat după ce două dintre fete ar fi spus că primesc corecţii fizice acasă. Apropiaţii neagă totul.

Fetele nu s-au plâns niciodată că ar fi maltratate sau disciplinate acasă. Chiar doamna directoare spune că sunt creative, că sunt inteligente,” spune Daniel Bodnariu, unchiul copiilor .

Manifestant: „Este o tragedie cazul familiei Bodnariu, suntem aici pentru a le spune celor de la Barneverne că nu există o reţetă pentru o familie perfectă. Aceşti părinţi, Marius şi Ruth Bodnariu, erau părinţi foarte buni, îi cunosc.”

Acum, minorii cu vârste cuprinse între 4 luni şi 10 ani, au fost plasaţi în familii-surogat şi, de curând, a început şi procedura adopţiei internaţionale pentru ei.

Legislaţia norvegiană este foarte strictă în ce priveşte violenţa fizcă şi psihică la adresa copiilor. Anul trecut, instituţia pentru Protecţia Copilului a luat peste 10 mii de minori din familiile naturale.

Daniel Bodnariu: „Sunt despărţiţi, fetele sunt într-un oraş la 2 ore şi jumătate de mers cu maşina, nu s-a mai luat legătura cu ele din data de 16 noiembrie. Băieţii, Matei şi Ioan, sunt în Bergen, un oraş la trei ore şi jumătate distanţă de casa părintească şi pot fi văzuţi doar de către mamă, o dată pe săptămână, două ore. Bebeluşul, care avea trei luni în noiembrie, este şi el plasat într-o familie.”

Proteste paşnice au avut loc şi la Timişoara, Constanţa şi Cluj, dar şi în străinătate.

Manifestant: „Suntem aici să spunem că acest sistem este greşit şi eronat.”

Manifestant Cluj-Napoca: „Să le fi atras atenţia şi să li se spună, în cazul în care se mai întâmplă vă aşteaptă următoarea fază, nu s-au făcut paşii aceştia, dintr-odată hop-ţop li s-au luat copiii, un caz de abuz.”

Manifestant Constanţa: „Deşi suntem un stat democratic, să zicem mai tânăr, am senzaţia că ne simţim mai bine.”

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că ambasadorul României în Norvegia va avea o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului norvegian al Copiilor săptămâna viitoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...