Protest la „Zidul Morții”

Data publicării:
protest zidul mortii

Protestatarii s-au adunat în parcarea unui hipermarket de la marginea oraşului. Cu lumânări aprinse în mâini, au pornit într-un marş al tăcerii până la Zidul Morţii.

„Trebuia să o facem atunci când primii oameni au căzut victimă acelei soluţii complet aberante. Puterea civică ar trebui să dispună: Dărâmaţi zidul!”, a declarat un participant.

Protestatarilor li s-au alturat şi câteva dintre rudele celor care şi-au pierdut viaţa în accidentele care au avut loc aici.

„În ce s-au izbit? Într-un zid? Nu, doamnă! Într-o cetate s-au izbit! Aici este o cetate, oameni buni! Puneţi candele roată împrejur ca să semnalizeze, că nu au autorităţile bani!”, a declarat una dintre acestea.

„Ceea ce se poate face este ca acel zid să dispară de aici”, a întărit o altă persoană.

Oamenii au aprins lumânări şi au depus flori la plăcile funerare, mărturie a tragediilor produse aici.

 „Ar trebui spulberat cu totul. Ar trebui tras proiectantul, arhitecţii, la răspundere pentru aşa ceva”, este de părere un alt participant.

Un nou accident mortal poate avea loc oricând aici, spun şoferii. Şi asta pentru că zidul este ridicat chiar în mijlocul drumului.

Aşa ceva pe un drum european? Pe mijlocul drumului? Poţi să vezi în lumea asta aşa ceva? În unghi de 90 de grade. Îţi apare pur şi simplu în faţă. Vrei să mergi regulamentar şi îţi apare în faţă”, se plânge un cetățean.

Trei persoane au murit în noiembrie 2012, după ce camionul în care se aflau s-a izbit în „Zidul Morţii". În urmă cu o săptămână, un tânăr de 21 de ani a murit după ce s-a înfipt pur şi simplu cu maşina în zid.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei