Protest. Angajații Loto vor salarii mai mari

Data publicării:
protestatari loterie

După poliţişti şi ceferişti, luni angajaţii Loteriei Naţionale au ieşit în stradă să ceară mărirea salariului. Zeci de oameni pichetează la această oră sediul Loteriei pentru a atrage atenţia asupra problemelor pe care le au.

Câştigă prea puţin, spun ei, în comparaţie cu ce responsabilităţi au şi, în plus, lucrează în condiţii rudimentare şi cu tehnică veche şi de 25 de ani.

Suntem aproape 85 la sută cu salariul minim pe economie. Suntem fără dotări. Sunt agenţii care arată jalnic, cu produse care le avem de 25 de ani”, a spus un protestatar.

Proteste vor urma și în zilele următoare, atrag atenția sindicaliștii.

„Practic, există premisele unei negocieri reale, în vederea unei decomprimări a grilelor de salarizare la nivel de companie. În condiţiile în care an de an compania înregistrează un profit substanţial, 84% dintre salariaţi (2088 angajaţi, între care se aflătoate categoriile: de la lucrător necalificat până la angajaţi calificaţi, cu studii superioare) sunt plătiţi la nivelul salariului minim pe economie. Astfel, mărirea fondului de salarii este posibilă, necesară şi morală, ţinănd cont de faptul că CNLR înregistrează în fiecare an profit, iar de opt ani de zile nu s-a făcut nicio mărire în afara creşterii salariului minim pe economie, care a condus la suprapunerea salariilor", se arată într-un comunicat al Sindicatului Național Loteria Română.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri