Un deputat declară război producătorilor de ţigări. Vrea să interzică orice fel de reclamă pentru produsele din tutun. În plus, parlamentarul îşi doreşte ca din baruri şi restaurante să dispară reprezentanţii companiilor care oferă gratuit ţigări. Legea îşi propune să-i protejeze pe cei mici de tentaţia fumatului. România este ţara în care mai bine de jumătate din adolescenţii de 15 ani au încercat măcar o dată tutunul.
România este printre primele într-un top al ţărilor europene care nu ne face deloc cinste. Suntem pe locul 4, respectiv 7 în ceea ce priveşte adolescenţii de 13 sau 15 ani care fumează săptămânal. Deputatul USR Emanuel Ungureanu spune că totul din cauza campaniilor agresive de publicitate ale producătorilor de ţigări.
Emanuel Ungureanu - deputat USR: Problema este că reclama, la tot felul de țigarete electronice, tot felul de sisteme care aduc moartea, este extrem de agresivă. Gândiți-vă că avem state, cum este Ungaria, unde deja tutunul se vinde sau produsele doar în spații special amenajate. Noi aici avem hypermarket-uri unde este laptele, carnea, unde sunt alte produse la casă, există și produse din tutun care sunt prezentate în așa fel încât copiii și adolescenții să fie atrași și să facă o confuzie. Să nu pară țigara ceva care provoacă moartea, ci ceva cool, la modă.
Parlamentarul vrea să modifice legea în aşa fel încât reclamele sau afişele care promovează fumatul să fie interzise. În plus, dacă legea intră în vigoare ar deveni ilegale şi ţigările oferite gratuit de companii în cluburi sau restaurante. De cealaltă parte, marii producători de tutun spun că iniţiativa deputatului este exagerată.
Producătorii sunt nemulțumiți de proiectul de lege. "În loc ca inițiatorii să se concentreze pe campanii de comunicare, educare și de prevenire a fumatului în rândul minorilor, preferă restricții inutile, care încalcă libertatea de alegere a consumatorului adult. În timp ce retailerii și producătorii legali se vor da peste cap să aplice legea, minorii vor putea cumpăra produse ilegale de oriunde, de la metrou, din piețe, de la colțul străzii." sursa: JTI Romania
În România 14% din totalul deceselor sunt cauzate de fumat. În plus, procentul tinerilor români care fumează este de 5 ori mai mare decât în Statele Unite ale Americii.
În România, un adolescent din doi fumează pentru prima dată la vârsta de 15 ani. La vârsta majoratului, cei mai mulți dintre ei sunt deja dependenți de țigări. Deși unii încearcă să renunțe la acest viciu, corpul niciodată nu se va mai reface complet.
Florin Mihălţan - medic: Plămânul distrus, alveolele distruse din plămân nu se mai refac și nu se mai regenerează. Nu este ca în alte organe în care această regenerare este posibilă. Apar lucruri ireversibile care distrug acest plămân ireversibil sau induc boli grave care nu pot fi vindecate. Enfizem, bronșită, astm bronșic, pe aparatul cardio-vascular induc boli coronariene, infarct miocardic, accident vascular.
-Cam cat fumați?
-Aproape două pachete pe zi. Băiatul meu a început acum să fumeze, are 20 de ani, acum un an a început să fumeze. Nu-mi convine, dar ce să-i fac? Cum e mama, așa și copilul.
-De la 12 ani. O joacă, a fost ceva influențabil. Mai mulți prieteni, anturajul.
Proiectul de lege care a fost depus la Parlament interzice şi fumatul în maşină, dacă se află în automobil copii sau femei gravide.