Proiect. Alocațiile, mărite până la 80%

Data publicării:
lei ron bani mediafax foto octav ganea
Foto: Octav Ganea

Alocaţiile copiilor ar putea creşte cu până la 80%, de anul viitor. Condiţia este ca un proiect de lege să primească votul Camerei Deputaţilor. Iniţiatorii spun că vor să susţină financiar familiile din România şi să împiedice declinul demografic. Părinţii şi tinerii se declară mulţumiţi de iniţiativă, însă economiştii nu sunt tocmai siguri că bugetul îşi permite acest efort financiar.

Proiectul legislativ prevede majorarea alocaţiilor copiilor de până la 2 ani de la 200 de lei la 300 de lei, iar celor de până la 18 ani de la 84 de lei până la 150 de lei.

În 2017, în România erau peste patru milioane de copii. Dacă legea va fi adoptată, impactul bugetar va fi de maximum 2,9 miliare de lei.

Motivul pentru care iniţiatorul legii vrea ca alocaţiile să fie mărite cu până la 80% este pentru a susţine financiar familiile din România cu mulţi copii.

Robert Sighiartău, deputat PNL, iniţiatorul legii: Vizează în primul rând creşterea calităţii vieţii copiilor şi a familiei, iar al doilea obiectiv principal este stimularea natalităţii. Dacă luăm în considerare şi migraţia în celelalte ţări pentru că acolo beneficiile pentru familii sunt mult mai mari, scăderea este extraordinar de mare şI ne dorim ca să susţinem familia şi să trăiască În România cât mai multe familii.

Totuşi, specialiştii nu sunt siguri că economia României işi permite să aloce o sumă atât de mare de bani.

Cristian Păun, profesor de economie: În primul rând, este vorba despre un efort bugetar semnificativ. Până la urmă, vorbim de de vreo 2-3 miliarde de lei, adică ne apropiem uşor de 600-700 de milioane de euro. Deci noi trebuie să înţelegem că ajutând ceva renunţăm la altceva.

În 2015, un proiect de lege depus tot de un deputat PNL a majorat alocaţiile copiilor de la 42 de lei la 84 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Instituția Prefectului - județul Suceava
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...