PRIMA CASĂ. Avansul de 5 la sută, plătit de dezvoltatori

Data publicării:
prima casa

Avansul de 3.000 de euro necesar pentru a obţine un credit de 60.000 de euro în programul Prima Casă este în multe cazuri un efort financiar mult prea mare pentru cei care vor o locuinţă în rate. Băncile dau greu credite din cauza restanţelor tot mai mari, iar apartamentele stau nevândute. Doar în Capitală sunt peste 10.000 de locuinţe care nu şi-au găsit proprietari.

„Noi asiguram acel avans, iar clientul poate demara toate procedurile bancare fără să mai trebuiască să achite acei 5 % contravaloarea avansului”, explică Paul Dorobanţu dezvoltator imobiliar.

În goana după clienţi, dezvoltatori pun în joc şi alte oferte: loc de parcare gratuit, consiliere pentru amenajarea interioară sau chiar mobilierul pentru întregul apartament.

Dacă în perioada de boom imobiliar cele mai la îndemână proprietăţi erau garsonierele şi apartamentele cu două camere, la cinci ani de la izbucnirea crizei românii se orientează spre locuinţe mai spaţioase. Cei mai mulţi, 43 %, vor un apartament cu trei camere, în timp ce 35% iau în calcul un apartament cu două camere, iar 11% se gândesc la o garsonieră.

„Garsoniera începând cu 19.000 euro, cu o suprafaţă utilă de 27 de metri, apartamente cu două camere de la 29.500 de euro, cu o suprafaţă de 34 de metri pătraţi utili, şii apartament cu trei camere de 55.000 de euro, la 85 de metri pătraţi”, spune agentul imobiliar Costi Nichitescu.

Mulţi dintre cumpărători sunt intersaţi să-şi achiziţioneze o casă, atâta timp cât preţurile sunt apropiate de cele ale apartamentelor.

Ofertele numeroase îi determină pe clienţi să nu se mai grăbească să semneze actele de vânzare-cumpărare, aşa cum se întâmpla în perioada de vârf a pieţei imobiliare. Dacă înainte de 2008, un apartament scos la vânzare se cumpăra în cel mult două luni, acum durează până la opt luni până se încheie tranzacţia imobiliară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...