Premieră. Parada militară de 1 Decembrie nu va mai avea loc la Arcul de Triumf, ci în faţa Parlamentului

Data publicării:
Parada 1 decembrie Ziua Nationala a Romaniei-Mediafax Foto-Andrei Alex Moise

Arcul de Triumf a fost construit in 1921. Pe atunci era făcut din lemn şi simboliza victoriei armatei române în Primul Război Mondial. În 1935, construcţia a fost ridicată sub forma actuală.De atunci şi până anul trecut, monumentul nu a fost restaurat capital niciodată.

Peste 30 de milioane de euro costă renovarea monumentului, iar autorităţile au considerat că ar fi nepotrivit ca militarii să mai defileze prin faţa unui şantier şi a monumentului acoperit cu o pânză de protecţie. Aşa că parada militară de Ziua Naţională va avea loc în faţa Palatului Parlamentului.

Militarii vor pleca în paradă din zona Cheiului Dâmboviţei, vor mărşălui pe bulevardul Libertăţii, vor trece prin faţa Palatului Parlamentului şi se vor opri împreuna cu tehnica militară în zona rondului de la Coşbuc. Traseul are peste 2 kilometri.

Ministerul Apărării Naţionale a început deja pregătirile.

„Peste 2.000 de militari de la Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Protecţie şi Pază, cu aproximativ 200 de mijloace tehnice, vor participa la parada organizată la Bucureşti. Ministerul Apărării Naţionale va participa cu aproximativ 1.800 de militari şi 160 mijloace tehnice”, a informat Ministerul Apărării.

După ce anii trecuţi autorităţile au dat vina pe austeritatea bugetară, iar ceremoniile militare au fost tot mai modeste, anul acesta guvernul ar putea aproba ca defilări de Ziua Naţională să aibă loc în mai toate marile oraşe din România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Am găsit ceva în grădină care m-a lăsat fără cuvinte”: Descoperirea uimitoare a unui bărbat ar putea...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei