Tot mai multe cazuri de rețele de trafic de droguri au fost descoperite în licee din București și din țară în ultimele luni. Anchetatorii au reținut inclusiv elevi care vindeau stupefiante colegilor. De exemplu, în luna martie, între suspecții intrați în vizorul procurorilor DIICOT se aflau și copiii unor angajați în Ministerul de Externe și Direcția Națională Anticorupție. Am încercat să aflăm dacă fenomenul drogurilor a luat amploare în ultima vreme sau cazurile au fost mediatizate mai mult.
Andrei Ștefan, fost consumator de heroină, coordonează în prezent proiectul de prevenire a consumului de droguri din cadrul fundației Teen Challenge România, o organizație care îi ajută pe consumatori să scape de dependență. Merge în școli și le povestește elevilor experiența dură prin care a trecut.
Invitat la podcastul Digi Context, Andrei Ștefan spune că nu a fost o surpriză să vadă știrile privind traficul de droguri în licee de top.
„N-au existat multe clase la care să mergem și să nu identificăm unul, doi consumatori. Știam că sunt consumatori în școli, știam că tinerii sunt tot mai expuși prin tot ce se întâmplă, TikTok, social media, muzică și așa mai departe. Știam care este realitatea. Noi când mergem în școli chiar vorbim despre presiunea anturajului și cine, de fapt, este dealer de droguri, cine este cel care îți dă, că s-a creat așa un stereotip că e unu' chelios într-un maiou cu tatuaje la poartă care așteaptă să-ți vâre droguri pe gât. Nu e așa, ei vin poate din medii diferite, poate din zone diferite și se întâlnesc toți la școală. Și acolo au timp să povestească în pauze și despre ce au făcut în weekend, ce blană e marfa de la X și așa mai departe. Și știam asta, nu ne-a surprins cu nimic ca faptul că au fost arestări în școli”, povestește Andrei la podcastul Digi Context.
Andrei mărturisește că a avut experiențe diferite în școli.
„Au fost școli în care elevii vorbeau deschis, că s-au apucat de fumat fără nici cel mai mic stres. Nu-i oprea nimic. Au fost și școli în care, pentru că se ținea așa la prestigiul școlii, au venit și ne-au sunat după. Părinții sau chiar ei, lăsăm numărul dirigintei pentru a-i ajuta după”.
„Drogurile au fost prima dragoste”
Povestea lui Andrei începe în urmă cu mai mulți ani, în 1998.
„Aveam 13 ani când mi-am injectat prima oară heroină. Nu știam foarte multe despre droguri. Până la 13 ani nu participasem la nicio campanie de prevenire în școală. În schimb, toate informațiile mi le luam de la prieteni. Și fratele meu mai mare începuse să consume cu câțiva prieteni din cartier. Stăteam și într-o «zonă mai interesantă» din București. Și era destul de accesibil în perioada aia, 1998-1999, să-ți iei heroină. Din dorința de a fi ca ei, să mă simt acceptat, să mă simt băgat în seamă, am insistat foarte tare să-mi fac și eu o doză. Și de acolo a pornit, viața mea a luat-o pe un alt drum.
Am renunțat la școală, în clasa 10 n-am mai putut să fac față orelor din cauza faptului că aveam sevraj și voiam să umblu tot timpul după bani să îmi iau droguri. Fratele nostru mai mic, văzând ce fac frații lui mai mari, s-a apucat și el. Și, deși trăisem într-o familie normală, aș putea spune, într-un mediu în care tata a lucrat în cadrul Serviciului de Pază și Protecție, a fost chiar și în garda prezidențială, noi ajunsesem ca toți băieții lui să se drogheze injectabil. Din cauza anturajului, din cauza curiozității, teribilismului, a faptului că încercam să ne găsim validarea în cei din jurul nostru și asta ne făcea să ne simțim foarte bine.
La mine a fost și neșansa de a începe cu un drog atât de puternic. Mi-a plăcut foarte tare la început, nu neg asta, niște experiențe tari, puternice cu drogul. Era și o vârstă fragedă, 13 ani. Era o vârstă destul de mică, țin minte că nu avusesem nici măcar o prietenă până la vârsta aia. Deci pentru mine a fost cumva... drogurile au fost prima dragoste, să-i spun așa. Și apoi mă gândeam că nu înțeleg de ce lumea nu se drogează. Ar trebui să vadă toți cât de fain e să te droghezi. Și așa gândeam, pentru că, din nou, nu a venit nimeni să-mi spună ce va urma.
Și a trebuit să trăiesc urmările pe pielea mea. Am 11 prieteni care au murit de supradoză. Părinții mei au divorțat, am început să vindem tot din casă. Fratele meu mai mic, la 20 de ani, a început să facă... toți făceam trafic cu droguri, însă el a început să vândă și heroină și în două săptămâni l-au arestat și i-au dat 6 ani cu executare. A făcut patru ani și șapte luni, cei mai frumoși ani din viața lui probabil, petrecuți după gratii. (...) Din nou, nu asta ne propusesem cu viața noastră. Fiecare ne-am dorit altceva, însă aici ne-a dus.
În ultimul an de consum aveam 52 de kilograme, eram internat la un spital de dezintoxicare. Fratele meu mai mare plecase din țară în ideea în care o să reușească în altă parte, doar că a devenit consumator și de cocaină injectabilă în Spania. A făcut un preinfart, supradoze, încă un preinfart pe fondul consumului. Cel mic arestat, ai mei divorțați, casa era vraiște, nu mai aveam utilități, nu mai aveam gaze, nu mai aveam absolut nimic. Mama a început să se îmbolnăvească tot mai tare, până în punctul în care a dezvoltat un cancer la stomac, cancer de la care a murit acum câțiva ani. Doar un miracol de la Dumnezeu a făcut ca eu să pot să-mi reiau din nou viața, să încep să trăiesc din nou liber de dependență. Și prin cadrul fundației Teen Challenge, unde am terminat programul în 2013. Apoi, în 2014, m-am căsătorit. Am reușit cumva să îmi reiau mersul la liceu, pentru că îmi doresc foarte mult să fac o facultate, dar trebuie să o iau pas cu pas.”
„E multă suferință pe care am adus-o”
Andrei regretă acum toată perioada în care s-a drogat.
„Eu azi mai pot să-mi vizitez mama doar la cimitir. Am doi băieți, doar unul din ei a cunoscut-o pe mama și încerc cumva să-i păstrez amintirea vie, arătându-i poze, pentru că atunci când era el foarte mic stătea foarte mult cu ea, când lucram. Plus, să fii la 36 de ani la liceu în clasa 11-a, iarăși nu este o chestie confortabilă pentru mine, absolut deloc. Sunt multe chestii pe care le-am făcut, e multă suferință pe care am adus-o, sunt mulți oameni cărora le-am dat startul în a se apuca de droguri, familia mea a suferit enorm, atât mama, tata, sora mea, ei au fost din exterior cumva, și bineînțeles că regreți enorm faptul că ai adus atât de multă suferință în jurul tău, dar cumva încercăm acum să aducem un pic de speranță și să ajutăm mai departe.”
Andrei are acum doi băieți și povestește că după ce a scăpat de droguri și-a dorit mult să-i ajute pe alții, mai ales că la vârsta la care s-a apucat de droguri nu știa foarte mult despre riscurile la care se expune. Le vorbește elevilor despre consecințele consumului de droguri.
„Am început timid. Mergeam pe la licee, băteam la ușă, sunt X, vreau să facem asta. Foarte mulți ne-au primit, câțiva ne-au întrebat cine v-a trimis și câțiva au fost reticenți. Însă, pe parcursul acesta, ce mergeam tot mai mult, auzeau tot mai mulți de noi. S-a răspândit despre noi și acum programul nostru este infernal. Chiar înainte să ajung aici, vorbeam cu o mămică pentru o școală din București și am programat-o pe 17 mai. (înregistrarea podcastului a avut loc pe 10 aprilie - n.r.) Să mergem la acea școală. Până pe 17 mai, totul este full”, afirmă Andrei.
„Îți pregătești terenul pentru următorul joint”
L-am întrebat de ce ajunge un copil de 13 ani să consume droguri.
„Cred că anturajul este contextul unde te apuci. Însă nu cred că e neapărat primul motiv pentru care te apuci. Ce am observat și din experiența mea, probabil, și relația cu părinții acasă. Eu am avut doi părinți incredibili, doar că amândoi munceau foarte mult. Lipseau mult de acasă. Și atunci am fost crescuți mai mult de bunica și aveam mai mult timp la dispoziție decât alții. Și normal, când ai mult timp la dispoziție (...) te apuci și faci tot felul de chestii. (...) Și încă o chestie, cred că de multe ori poate părinții pun sau nu pun limite. De obicei, nu prea pun. Sau, dacă pun limite, nu-s limite, e mai mult un fel de control în care ei încearcă să-și controleze copilul. Or, când începi să-l controlezi și să-l ții doar sub control, am observat că de obicei când scapă, scapă și se duce, nu se mai uită unde se duce. Iarăși, când nu are niciun fel de limită, tot nu-i bine. E lăsat așa cumva de izbeliște și învață ceea ce îl învață ceilalți.”
„Am observat în rândul celor care consumă marijuana, mi se pare un drog atât de perfid pentru că te face să crezi că ai control asupra lui, când, de fapt, tu în momentul în care ai fumat de două-trei ori, nu faci decât să contemplezi la următoarea ieșire, la următorul joint, și-ți dă senzația că uite, pot să stau o zi, două, trei fără, dar mintea ta în subconștient este, îți pregătești terenul pentru următorul joint.”
Părinții trebuie să acționeze
Andrei spune că nu poți convinge un tânăr dependent să se lase de droguri prin mesaje precum „nu sunt bune drogurile” sau „îți fac numai rău”.
„Noi ceea ce facem în momentul în care mergem în școli, este să prezentăm tot adevărul. Nu le negăm faptul că o să aibă o experiență mișto cu substanța, însă vorbim foarte mult despre consecințe. Acum, dacă e vorba despre un adolescent care are câteva experiențe cu iarba, el oricum e într-o stare de negare totală, în care el consideră că nu are o problemă. Cei din jur consideră că au o problemă că nu îl acceptă pe el așa cum e. La un adolescent de 16 ani, spre exemplu, mingea nu e la el și acolo trebuie vorbit cu părinții.
Eu, spre exemplu, am undeva, cred că cu trei mame pe zi vorbesc. Părinții trebuie să acționeze. Pentru că de multe ori părintele fie neagă și stă așa o bună perioadă. Neagă că este dependent. Țin minte că și tata, era un mecanism de apărare al lui. Deși știa ce facem cu banii, îi ceream bani, îmi spunea «Da' nu te droghezi cu ei, nu?» «Nu, tata, nu mă droghez»; și totuși ăsta era mecanismul lui de autoapărare, cumva, toți băieții lui nu sunt dependenți de heroină, că el a lucrat în armată și a încercat să ne ajute și să fim oameni ok. De cele mai multe ori, părinții fac asta. Fie neagă, până copilul ajunge în dependență puternică, fie îi întrețin dependența.
Și în discuțiile mele cu mamele pe care le am zilnic, încercăm să identificăm unde anume îi întreține dependența. A, eu nu-i mai dau bani fiului meu decât de pachet. Ok, câți bani de pachet? 20 de lei pe zi. Cu 20 de lei pe zi în București te droghezi bine de tot. Deci, știm foarte bine, o întreb. Banii respectivi se duc pe pachet sau pe ce se duc? Dacă ești adoleșent și te droghezi, nu-ți cumperi mâncare cu banii ăia, să fim seriosi.
Sau spune nu-i mai dau niciun ban. Ok, cine-i plătește telefonul? Noi îi plătim telefonul. Și-a amanetat vreodată telefonul? Da, și-l amanetează foarte des. Și ce se întâmplă cu el? Păi, îl scoatem, că nu putem să pierdem iPhone-ul. Și ce faceți cu el? Păi nu i-l mai dăm, dar vine și se ceartă cu noi și după aia trebuie să-i dăm telefonul din nou, că face scandal. El tocmai a învățat cum să o manipuleze pe maică-sa, să obțină bani indirect. Și atunci este destul de greu să-l convingi pe el. Mingea este la părinți. Și dacă părinții fac ce trebuie și acționează în dreptul copilului, atunci sunt șanse foarte mari ca el să primească ajutor”, spune Andrei Ștefan.
„Eu trebuia să fiu cu voi în clasă astăzi”
Pentru a scăpa cu adevărat de dependență, un consumator de droguri are nevoie de un program strict care durează până la un an.
Andrei merge în școli inclusiv cu elevi depdendenți pentru a le povesti celorlalți colegi experiența lor.
„Ăsta este «cel mai mare atu» al nostru. Avem tineri în consum care sunt în program și foarte mulți din ei își exprimă această dorință să meargă și să spună despre alegerile pe care ei le-au luat și unde i-au dus. Încercăm pe cât posibil, de exemplu, la clasa a IX-a să aducem pe cineva cât mai apropiat de vârsta lor. Eu, dacă am 36 de ani, sunt dinozaur pentru ei la clasa a IX-a. Dar când îți vine un tânăr de 16 ani și îți spune «eu trebuia să fiu cu voi în clasă astăzi, însă sunt într-un centru terapeutic în care mă trezesc în fiecare dimineață la ora 7. Primul lucru pe care trebuie să-l fac este să-mi fac patul și nu e opțional. Trebuie să gătesc sau trebuie să fac toalete, trebuie să dau cu mătura sau trebuie să dau cu mopul. Nu am acces la telefon», pentru că ei nu mai au acces la telefon în momentul în care intră în program, nu pot să le lași accesul la internet și la toate relațiile pe care ei le aveau. Pentru ei este o durere. Și când aude un tânăr de 16 ani din gura altui tânăr de 16 ani doar că stai un an de zile fără Instagram, atunci are un impact destul de mare asupra lor și ne ajută chestia asta în campaniile de prevenire.”
Ce i-au spus însă părinții, în momentul în care Andrei a scăpat de consumul de droguri?
„Mama întotdeauna a crezut că vom reuși. Tatăl meu, la fel, acum în ultimii ani, avem o relație atât de faină, ne cunoaștem, începem să... pentru că drogurile ne-au îndepărtat foarte tare, unul de celălalt, n-am avut timp unul de celălalt, și acum, în ultima perioadă, chiar vorbim chestii de tată-fiu, îmi duc băieții la el acasă, e așa, deci o chestie incredibilă, cum băieții lui nu au murit și sunt bine și reușesc să aibă o viață. Dar a durat asta. Tata mi-a spus la un moment dat că vreo doi ani de zile, după ce am scăpat de dependența mea, aștepta recăderea. Pentru că am făcut atât de multe promisiuni în care mă voi lăsa și atât de multe promisiuni pe care le-am încălcat, încât el doar aștepta momentul în care o să audă telefonul ăla când sunt pe la spital sau m-a luat poliția sau chestii de genul. Însă, slavă Domnului, se fac 10 ani imediat și ne bucurăm acum.”
