Povestea luptătorilor din munți, spusă de sora lui Toma Arnăuțoiu
A trăit să vadă România liberă, după ce înainte a cunoscut, în mod direct, ororile comunismului. Astăzi, la vârsta de 99 de ani, încă se mai întreabă dacă jertfa întregii sale familii pentru ţară şi libertate a meritat. Elena Ion Arnăuţoiu este sora liderilor grupării anticomuniste Haiducii Muscelului, partizanii care au rezistat cel mai mult în Munţii Făgăraș, după instaurarea comunismului, în anii '50. Simte că are o datorie să spună generaţiei de astăzi ce a însemnat lupta împotriva comunismului, dar şi ce a pierdut România astăzi.
În casa ei din Câmpulung Muscel, Elena Ion Arnăuţoiu,trăieşte înconjurată de fotografii şi de amintiri. Atât i-a mai rămas de la familia sa, pe care a pierdut-o în temniţele comuniste. Este sora liderilor rezistenţei anticomuniste din Munţii Făgăraş şi are acum 99 de ani. Şapte i-a petrecut în închisoare pentru singura vină de a fi rudă cu cei care s-au opus regimului. Avea 30 de ani când şi-a văzut pentru ultima dată mama, în închisoarea de la Jilava. I-a sărutat mâna şi pentru aceasta Securitatea le-a pedepsit.
Elena Ion Arnăiţoiu, sora eroului Toma Arnăuţoiu, rememorează acest moment:
„Dar cine era femeia aia căreia i-ai sărutat mâna? Zic: era mama mea.
-N-ai ştiut că n-ai voie?
-N-am ştiut că n-am voie să sărut mâna mamei mele care m-a născut şi m-a crescut.
-N-ai voie şi am să te bag la carceră şi o să-ţi putrezească oasele la carceră.
M-a dus înapoi în celulă, peste cinci minute a venit şi a luat pe mama cu bagaj cu tot şi a băgat-o pe mama la carceră. Şi acolo, întâmplător, era o doctoriţă din celulă de la noi - și i-a povestit mama de ce este aici şi ea de ce este acolo şi i-a spus că e în celulă cu mine doctoriţa. Zice: Dacă mergi în celulă spune-i fetei mele că nu îmi pare rău că sunt aici la arest, îmi pare bine că am văzut-o. Şi a fost ultima dată când am văzut-o pe mama. De atunci eu n-am mai văzut-o pe mama, n-am mai avut cui să-i mai sărut mâna”.
La instaurarea comunismului mii de români au ales să lupte cu înverşunare împotriva noii orânduiri. Istoricul Dorin Dobrincu a făcut cercetări despre rezistenţa anticomunistă, imediat după 1989.
„În România a fost această... hai să spunem... mişcare, în sensul sociologic, produsă pe de-o parte în 1944-1945, în condiţiile în care frontul era aici, chiar dacă în retragere, şi pe urmă, mai ales după instalarea regimului comunist. De ce s-a întâmplat asta? Din varii motive.
În primul rând, pentru că era vorba de oameni urmăriţi pentru ceea ce fuseseră sau făcuseră anterior, iar pe de altă parte, era vorba de oameni care pur şi simplu nu au vrut să stea deoparte.
Fraţii Arnăuţoiu au intrat în mişcarea de rezistenţă, constituind de fapt împreună cu un locotenent-colonel, Gheorghe Arsenescu, un grup, în 1949, intitulat în diverse feluri, la început Haiducii Muscelului, după aceea Partizanii Libertăţii şi aşa mai departe.
Arnăuţoii, fraţii, erau de fapt doi foarte activi în perioada asta, Toma Arnăuţoiu şi Petre Arnăuţoiu, erau nişte supravieţuitori.
Activitatea acestui grup a fost spectaculoasă la început. Violentă, pentru că pe de o parte ei voiau să se opună în mod deschis comunismului, pe de altă parte Securitatea, miliţia, în general sistemul comunist a reacţionat într-o manieră foarte violentă. Au fost ciocniri, au fost lupte în zonă, care s-au soldat cu victime”, explică istoricul Dorin Dobrincu.
După 1948, în lupta cu instaurarea comunismului în România, Grupul de la Nucşoara, condus de Toma Arnăuţoiu a rezistat cel mai mult în munţi. Aproape 10 ani. Chiar dacă au fost supuşi unor torturi chinuitoare, nici sătenii, nici familiile nu i-au trădat.
Elena, singura soră a partizanilor, a făcut închisoare în două rânduri. Cei mai mulţi ani i-a petrecut în temniță imediat după capturarea fratilor ei, alături de alţi peste 100 de cunoscuţi.
Elena Ion Arnăuţoiu: „Am fost în celulă când ne-a arestat cu toate femeile care au fost în legătură cu ei. Erau soţiile preoţilor, învăţătorilor, ţărăncile care soţii lor au fost în legătură cu ei şi de la ele am aflat tot ce făceau ei acolo, tot ce mâncau. Cică erau zile când n-aveau ce mânca, cică luau rădăcină de copac cu frunză şi făceau o ciorbă şi dacă aveau o mână de mălai puneau o mână de mălai. Asta era alimentaţia pe care o aveau ei. N-aveau voie nici să împuşte ceva sălbatic, că dacă auzeau foc de armă...
Ele au spus mereu că nu ştiu, că n-au văzut, vesele, foarte vesele, dar când au început bătăile, doamnă, îmi aduc aminte că le luau la anchetă şi cum apăreau pe uşă cu fustele târâş, despletite şi plânse, bătute, nenorocite că a scos dosarul. Şi lua după dosar şi nu voiau să recunoască ce scria acolo în dosar. N-a vrut să recunoască. Şi le-a bătut, le-a chinuit.
O dată nu le-am auzit zicând un cuvânt urât la adresa fraţilor mei sau un blestem sau ceva! Niciodată. De un caracter nemaipomenit de deosebit la ţărăncile astea pe care le-am întâlnit acolo!”
Toma Arnăuţoiu a fost ofiţer de carieră în anii 40. A făcut parte din garda regală a Regelui Mihai. Nu şi-a dorit comunismul şi a crezut până în ultima clipă că va reuşi să-l învingă. Cunoştea munţii şi schimba des ascunzătorile. Promisiunea americanilor că vor veni să-i salveze a întârziat să fie îndeplinită. Într-un final, cineva a trădat, iar partizanii au fost prinşi, în 1958.
Elena Ion Arnăuţoiu: „Au fost trădaţi de cel mai bun prieten al lor, Poinăreanu, un fost coleg de-al lor de liceu...
A venit cu o sticlă de alcool cu narcotice. Şi i-a chemat acolo la o stână, într-o seară, ca să le dea paşapoarte, dar le-a dat să bea câte o ceaşcă de ţuică de asta cu narcotice, imediat l-a amorţit pe Toma, ei ştiau că el avea aici, la rever, otravă, în cazul când vor fi prinşi, să nu se dea vii, ei ştiau totul, le-a spus prietenul lor. I-a luat otrava, l-a încătuşat pe Toma, l-a luat, l-a dus la maşină şi apoi tot se dădea cu capul de maşină ca să se omoare, că el a fost bandajat foarte mult timp cât a fost la anchetă acolo. I-a dus şi la locul unde... că ei aveau un jurnal de zi. Cât au fost în munte acolo nouă ani de zile, tot ceea ce făceau în fiecare zi scriau pe hârtie. Cine le-a dat şi o ţigară, cumva să-l recompenseze pentru ce a făcut”.
Cu doi ani înainte de capturare, în peştera Râpa cu Brazi, s-a născut Ioana, fetiţa lui Toma şi a Mariei Plop. Ei au murit în închisorile comuniste, însă urmaşa lor a avut un alt destin. A ajuns la orfelinat, a fost adoptată şi nu a ştiut nimic despre părinţii săi. Până în 1989, când violonista de la filarmonica George Enescu a început să-şi caute trecutul. S-a întors la Câmpulung să o găsească pe directoarea orfelinatului.
„La un moment dat, spunând Maria Plop, Maria Plop, și cum eram noi la cafea, mi-a spus: Știu cine ești!... Și și-a adus aminte perfect, pentru că a fost un moment foarte greu pentru ea”, povestește Ioana Voicu Arnăuțoiu.
Ioana și-a dorit să afle totul despre părinţii ei, aşa că a început să preseze autorităţile.
Ioana Voicu Arnăuţoiu: „Primele dosare le-am văzut chiar la Ministerul Justiției. Au avut amabilitatea până la urmă să mă găzduiască în biroul unei dne director care m-a suportat cu stoicism, pentru că nu exista o lege a arhivelor și atunci nu ți se putea face xerox după absolut nimic și am stat și am transcris de mâna, luni de zile, stând cuminte într-un fotoliu, ca sa nu deranjez”.
Elena Ion Arnăuţoiu - sora eroului Toma Arnăuţoiu: „A fost singura care a scris şi a făcut expoziţii, atât în ţară, cât şi în străinătate şi datorită ei nu s-a uitat jertfa înaintaşilor. Sunt foarte recunoscătoare faţă de ea. Inteligenţa şi lupta asta, forţa de a lupta, seamănă cu Toma”.
În anii 90, Ioana Raluca Voicu a cerut în instanţă ca numele Arnăuţoiu să-i fie adăugat în acte. După trei ani de procese, a obţinut acest lucru. Numele pe care astăzi îl poartă cu onoare este cel care i-a adus Elenei Arnăuţoiu, mătuşa ei, o viaţă plină de greutăţi.
Elena Ion Arnăuţoiu: „Plăteam chirie în casa mea. Am avut zile în care n-aveam ce pune pe masă, n-aveam ce mânca. Toată lumea fugea de noi, parcă eram ciumaţi, nu ne băga nimeni în seamă, că se temea să stea de vorbă cu noi...”
Toma Arnăuţoiu şi partizanii anticomunişti nu mai pot să vorbească. Dar cei care o fac şi astăzi în locul lor regretă jertfa acestor oameni care au murit pentru ţară şi pentru libertate. România de astăzi nu este nici pe departe aşa cum şi-ar fi dorit cei care au luptat împotriva comunismului.
Elena Ion Arnăuţoiu: „Băiatul meu, vorbeam cu el înainte de a muri, era foarte dezamăgit de ce se întâmplă în ţară. Zicea: pentru ce au murit, mamă, părinţii tăi şi fraţii tăi? Pentru ce au murit? Uite, mamă, ce e ţara asta. Că au murit prin închisori cei mai capabili oameni, care erau sprijinul regelui pe vremea aceea, după aceea alţii au plecat peste hotare să îşi câştige o existenţă şi alţii mor de foame în România, în ţara noastră bogată. Se poate? Pentru ce au murit, mamă?
Mă doare sufletul acuma când văd că merg peste hotare intelectualii, chiar şi de aici din oraş am profesoare care spală bolnavii prin Italia, fac munci de astea josnice ca să câştige un ban şi toate muncesc că în ţara lor n-au unde munci. Este păcat, doamnă, că au făcut confiscări. De ce nu au vândut şi au confiscat la ăştia care au furat? Să facă întreprinderi, să aibă lumea unde munci, în ţara lor. Să aibă o pâine asigurată. Se poate lucrul ăsta?
Cum era înainte partidele politice, au fost liberalii, au fost Brătienii, au fost ţărăniştii, Mihalache, cu ce au venit la putere cu asta au plecat, dar au făcut pentru popor ce le-a trebuit. Erau oameni de cuvânt, oameni care ţineau la popor. Pe vremea regelui era respect, era cinste, era onoare, era demnitate. Se respecta om pe om, dar acum ce mai este? Nimic. Crime, hoţii, furturi, te şi sperii.
Eu mă duc, dar urmaşii urmaşilor mei să fie tot timpul slugi? Sunt pur şi simplu slugi în ţara lor”.
Şi-a pierdut fraţii, părinţii, soţul şi fiul şi a îndurat clipe greu de descris. A suportat ororile comunismului şi astăzi se numără printre ultimii supravieţuitori ale acelor vremuri. Elena Ion Arnăuţoiu ştie însă că are şi astăzi o misiune, o datorie. Aceea de a spune tuturor povestea luptătorilor din munţi: „Ei dacă au plecat în munte n-au plecat ca să-şi apere averea lor, pe care n-o aveau. Au plecat în munte să apere credinţa, demnitatea şi libertatea poporului român. Pentru asta au plecat”, spune cu convingere, la cei 99 de a ani ai săi, Elena Ion Arnăuțotiu.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
