Povestea a trei frați din Siria pentru care România a devenit acasă
De 5 ani, România a devenit "acasă" pentru trei frați din Siria. Cel mare este pasionat de istorie, cei mici iubesc matematica, iar tatăl lor lucrează ca farmacist și își dorește pentru copiii lui o viață normală. Nu le povestește prea multe despre țara natală. Până și amintirile frumoase dor, iar el vrea să meargă înainte.
Jan, Ghevara și Burak s-au născut în Siria, dar, de 5 ani România este casa lor.
Ghevara: De la tata... jumătate limba română am învățat-o de la tata. De la mama... să nu mint.
Nehla Hasan, mama: Nu minte, să fie serios, iubitor... așa și, în general, copiii mei așa sunt. Prietenoși. Le plac oamenii.
Jan: Parcurile, prietenii, oamenii, școala, verdeața îmi place. Cum sunt oamenii? Calzi!
Ezzo Hasan, tată: Aici locuiam noi, toată familia. Fiecare aveam câte un etaj și restul era închiriat. Asta înainte de război (...) Și acum, după ce s-a bombardat, cam așa arată. S-a distrus tot blocul.
După ce au pierdut aproape totul au plecat în Turcia, cu speranța că războiul se va termina curând și vor reveni acasă, în Alep. Dar lucrurile s-au înrăutățit și au ales să vină în România. Era țara în care tatăl băieților studiase cândva la Facultatea de Farmacie.
Ezzo: Eu nu îmi făceam griji pentru mine, ci pentru ea și copii, dacă se adaptează. Ce-a fost greu a trecut. Pentru noi, începutul a fost greu. Până am găsit serviciu, până au învățat copiii limba, până și-au făcut prieteni.
Ghevara: Cei mai buni prieteni ai mei sunt Sebi, Maria și Alex. O cheamă Alexandra dar eu pronunț Alex. Prescurtare.
Jan: Efe e turc. La început nu mă înțelegeam bine cu el și după, în clasa a 2-a, am început să fim prieteni.
Ezzo: Vreau să fie exemplu de copil educat. Asta e cel mai important. Restul... învățământul... sunt sigur că or să reușească. Au reușit până acum...
Tatăl băieților este farmacist. Știe 5 limbi și pune mare preț pe educație. Între ei, băieții vorbesc română. Cu mama, în arabă dar, o ajută și pe ea să învețe limba țării adoptive.
Tatăl vrea să-și țină copiii departe de ororile războiului din Siria. Suferă. A lăsat acasă un bătrân în vârstă de 92 de ani, pe bunicul băieților, care a refuzat să plece din țara lui.
Tata: Nu vreau să uite de familia lor, de rude, de tot ce a fost frumos vreodată acolo. Asta contează cel mai mult... legăturile de familie. Mereu le povestesc cum era bunicul, bunica, unchiul. Vreau să rămână lucrurile frumoase în ei și să nu uite.
Dacă băieții au învățat repede limba română, pentru mama lor este mai greu. Așa că merge la cursurile gratuite organizate de un ONG, altături de alte femei, cu povești asemănătoare.
Eliza Drob, voluntar ONG: Organizăm ore de română, engleză, ateliere creative, cursuri de cetățenie și arabă.
Rim este o fetiță în vârstă de 9 ani și își încurajează mama să învețe limba română.
Rim: Îmi placea aici. Când am venit aici nu știam nimic despre țara asta dar, când am învățat mai multe, am iubit țara asta.
Eliza Drob, ONG: Majoritatea copiilor au o impresie bună despre România. Toți spun de parcuri. Că apreciază verdeața. Văd copii care se joacă. Nu e stres, se simt în siguranță.
Copiii refugiați se simt în siguranță în România și îndrăznesc să privească spre viitor. Dar, o parte din inima lor va bate mereu pentru țara în care s-au născut și din care au fost nevoiți să fugă.
Rim: Vreau sa fiu o doctoriță pentru copii și... învățătoare. Aici, în România. Dar și în Siria. Adică în ambele țări.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
