Peste un milion de români poartă numele Sfântului Gheorghe. De ce trebuie să-și sărbătorească onomastica abia luni

Data publicării:
icoana cu sf gheorghe omorand balaurul
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, este celebrat în fiecare an la 23 aprilie în calendarul sărbătorilor creștin-ortodoxe Foto: Profimedia

Peste un milion de români poartă numele Sfântului Mucenic Gheorghe, dar, pentru că în acest an praznicul acestuia, 23 aprilie, coincide cu Sâmbăta Mare, ei se pot sărbători în a doua zi a Sfintelor Paşti.

Sărbătorirea sfinţilor mari ale căror praznice cad în Vinerea Mare sau în Sâmbăta Mare este transferată a doua zi de Paşti, conform normelor canonice ale Ortodoxiei, potrivit basilica.ro, citată de Agerpres.

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, este vorba despre 695.513 bărbaţi şi 375.883 femei, în total 1.071.396 de persoane.

Cel mai des întâlnite prenume masculine sunt Gheorghe - 435.548 de persoane şi George - 158.263.

Sunt sărbătoriţi şi cei care poartă prenumele Georgean - 78 de persoane, Georgel - 12.577, Georgian - 28.812, Georgică/Georgica - 5.327, Gheo - 2, Gheorge - 45, Gheorghiţă/Gheorghita - 21.897, Ghiorghe - 3.578, Ghiorghi - 1.138, Ghiorghiţă/Ghiorghita - 1.687, Ghiţă/Ghita - 4.284, Gicuţă/Gicuta - 75, Gică/Gica - 4.989, Gigel - 6.019, Gigi - 8.858, Giorgian - 1.802 şi Giorgică/Giorgica - 534.

Dintre femei, cele mai multe poartă numele Georgiana - 153.971 şi Georgeta - 119.838.

Mai sunt întâlnite următoarele prenume feminine: Georgeana - 775 de persoane, Georgica - 1.527, Geta - 14.679, Getuţa/Getuta - 482, Gheorgeta - 40, Gheorgheta - 113, Gheorghiţa/Gheorghita - 26.134, Gherghina - 16.149, Ghiorghina - 178, Ghiorghiţa/Ghiorghita - 1.687, Ghiţa/Ghita - 393, Gica - 6.078, Gicuţa/Gicuta - 869, Gigi - 369, Gina - 21.345, Giorgeta - 780, Giorgiana - 10.312, Giorgica - 164.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri