Pe străzi sunt de două ori mai mulți criminali, violatori și tâlhari decât spune Guvernul

Data actualizării: Data publicării:
tudorel toader govro
Foto: gov.ro

Umblă liberi pe străzi de două ori mai mulţi criminali, violatori şi tâlhari decât anunţă autorităţile. Au fost eliberaţi odată cu „mica graţiere”. Gardienii spun că de fapt 1.300 de condamnaţi au fost lăsaţi să plece, după apariţia legii care le scade pedeapsa din cauza supra-aglomerării din închisori. Ministrul Justiţiei îi contrazice, dar paznicii vin cu argumente: Tudorel Toader i-a socotit doar pe cei eliberaţi condiţionat, nu şi pe cei trimişi acasă la termen de judecători.

„Au fost eliberați 650 de deținuți, ca urmare a recursului compensatoriu”, a anunțat Tudoel Toader, ministrul Justiției.

Domnul ministru dă din ce în ce mai des semne că nu ştie ce vorbeşte, din păcate. Sunt cu 1.300 de deținuți mai puțin, de la o lună de la aplicare”, l-a contrazis Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din ANP.

Ministrul Justiţiei susţine că dreptatea este de partea lui: a postat pe pagina lui de Facebook situaţia la zi a deţinuţilor eliberaţi înainte de termen: 674, conform datelor de la Administraţia Penitenciarelor.

Gardienii acceptă cifra, dar spun că este vorba doar despre cei eliberaţi de comisiile din penitenciare pentru că au ajuns mai repede la finalul pedepsei cu ajutorul legii care scade 6 zile la 30 executate în condiţii ce nu respectă drepturile omului. Sindicaliştii spun că lor li se adaugă alţi peste 600 care au avut dreptul la eliberare condiţionată decisă de judecător, graţie aceleiaşi hotărâri aprobate de parlamentari.

Gardienii se tem că până la sfârşitul anului viitor numărul deţinuţilor eliberaţi înainte de termen din cauza condiţiilor mizere va depăşi 8.000 şi că 70-80 la sută dintre ei vor recidiva şi vor ajunge înapoi în celule. Iar problemele s-ar putea agrava.

E foarte posibil să asistăm la mii de procese, având în vedere că sistemul nu a funcţionat corect şi nu au fost luate în calcul şi aceste perioade petrecute în aresturile poliţiei”, a mai spus Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din ANP.

Din cele 51 de centre de arest, jumătate nu asigură condiţii minime impuse de drepturile omului. Probleme mari au cele din Maramureş, Iaşi şi Bucureşti. De ultimul s-a plâns şi fostul ministru al Dezvoltării.

Am fost dusă într-o cameră cu dimensiunea de 3 pe 3 metri, în care erau patru paturi. Apă caldă era doar dimineaţa şi noaptea, iar wc-ul era de tip turcesc, fără uşă, dotat însă cu un duş pe care îl foloseam ca să tragem apa. Atunci când nimeni nu îl folosea puneam un pet ca să nu intre şobolanii”, a spus Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării.

Ministerul de Interne anunţă că multe dintre centrele de arest sunt în plină renovare.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
„O decizie antisemită”, acuză Netanyahu, după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...