Firma de paza tocmită de Primărie să ajute Poliţia Locală Bistriţa şi-a scos deja oamenii pe străzi. Trebuie să păzească monumente, pieţe şi clădiri. E mai ieftin să lucrezi cu particularii, au calculat oamenii statului.
„Făcând socoteala cât ne-ar costa pe noi un număr de oameni care să asigure paza unui obiectiv, dacă am lucra cu personal propriu ne-ar costa cu 20% mai scump”, spune Ovidiu Crețu, primar Bistrița.
Aşa au ajuns agenţi de pază ai unei firme de la Cluj-Napoca să lucreze la Bistriţa. Localnicii încearcă să înţeleagă ce se întâmplă.
„Sunt banii noștri, nu e normal, dacă avem poliție locală, să-i pună la lucru? De ce aduce firmă din Cluj? Ceva interese, probabil”, spune un localnic.
Autorităţile de la Bistriţa încearcă încă o explicaţie: poliţiştii locali au în medie 100 de sesizări în fiecare zi şi nu fac faţă volumului mare de muncă.
„Numărul poliţiştilor locali din cadrul Primăriei Bistriţa este, evident, insuficient. Vorbim în acest moment de o structură care are nu doar partea de linişte şi ordine publică ca responsabilitate”, spune Mihai Rusti, reprezentant al politiei locale.
Poliţia Locală Bistriţa are 75 de angajaţi care au investigat anul trecut 189 de infracţiuni.