Paştele pe care Hristos ni-L arată este sărbătoarea iertării, să zicem fraţilor şi celor care ne urăsc pe noi, a îndemnat duminică patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în cuvântul de învăţătură rostit la slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, oficiată împreună cu episcopii vicari patriarhali Varlaam Ploieşteanul şi Ieronim Sinaitul.
„Această lumină este este Lumina Sfintelor Paşti. Ea arată iubirea lui Hristos cel răstignit ca fiind o lumină smerită şi milostivă şi iubire care s-a arătat ascultătoare până la moarte şi încă moarte de cruce sau pe cruce, faţă de Dumnezeu Tatăl şi o iubire iertătoare. Înainte de a-şi da duhul pe cruce, Mântuitorul s-a rugat pentru vrăjmaşii lui, pentru cei care l-au osândit la moarte şi pentru cei care l-au răstignit. Şi a zis către Tatăl Ceresc: 'Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!'”, a afirmat patriarhul.
El a explicat că „această iubire smerită, răstignită s-a arătat biruitoare prin Înviere”, Paştele constituindu-se în sărbătoarea iertării.
„Iubirea lui Hristos cel Răstignit şi Înviat este mai tare decât păcatul oamenilor, este mai tare decât lucrarea Diavolului, este mai tare decât puterea Iadului şi este mai tare decât moartea. Iubirea lui Hristos, cel răstignit şi înviat este mai tare decât ura, decât invidia, pentru că din invidie şi din ură a fost răstignit. Şi, de aceea, Paştele pe care Hristos însuşi ni-l arată în el însuşi este sărbătoarea iertării”, a spus înaltul ierarh ortodox.
Patriarhul Daniel a îndemnat la apropierea de Hristos prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, pentru a primi iubire din iubirea Mântuitorului.
„Trăim într-o lume din ce în ce în ce mai dezbinată, din ce în ce mai învrăjbită, în care creşte individualismul şi egoismul şi diminuează iubirea în familie, între oameni, între popoare, pentru că ne îndepărtăm de Hristos, izvorul iubirii smerite şi milostive. Dar, prin pocăinţă, prin rugăciune, prin fapte bune şi mai ales prin împărtăşirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos noi primim iubire din iubirea lui Hristos, o iubire care iartă, o iubire care preţuieşte pe semenul nostru, o iubire în care vede în fiecare om o făclie de Înviere, cum este făclia de Paşte, o persoană chemată la viaţă veşnică”, a îndemnat patriarhul.
PF Daniel a reamintit că la slujba din Noaptea de Paşte se va intona „o cântare foarte frumoasă, care este şi un îndemn profund la a înţelege taina Sfintelor Paşti, Lumina Învierii lui Hristos”.
„Ziua Învierii! Să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne-mbrăţişăm. Să zicem fraţilor şi celor care ne urăsc pe noi. Să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm Hristos a Înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. Spre slava lui Dumnezeu şi-a noastră mântuire. Amin. Hristos a Înviat!”, a încheiat Patriarhul Daniel.
Semnificația cuvântului „Paște”
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.
Paştele îşi trage denumirea de la cuvântul ebraic "Pesah" al vechilor iudei, care înseamnă "trecere". Mai întâi, cuvântul a desemnat trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu dintru nefiinţă întru fiinţă iar mai apoi, trecerea poporului israelian din robia egipteană la libertatea deplină, scăpat de la moarte prin sângele mielului pascal.
Dacă mielul pascal a prefigurat încă de atunci sacrificiul şi jertfa de pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos, sărbătoarea de Paşte a continuat să reprezinte, pentru fiecare om în parte şi pentru întreaga omenire, o trecere, atât de la moarte la viaţă, cât şi de la robia păcatelor la starea de libertate a fiilor lui Dumnezeu.
Trecerea de la rău la bine, de la păcat la virtute se face printr-o stăruinţă continuă din partea omului, ajutat de harul dumnezeiesc, pentru purificarea şi transformarea sufletului, pentru abandonarea patimilor şi dobândirea curăţiei inimii.
Modul sărbătoririi Paştelui a fost diferit de-a lungul timpului, deşi în esenţă s-a păstrat ca în primele veacuri, pentru creştinii primelor secole, Învierea Domnului fiind la temelia Bisericii creştine.
Doi ani la rând, 2010 şi 2011, dar şi în 2014 şi 2017 Paştele a fost sărbătorit în aceeaşi zi de toţi creştinii - ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici, de evanghelici şi reformaţi, de cultele neoprotestante. Următorul an când Învierea Domnului va fi sărbătorită în comun va fi în 2025 - la 20 aprilie.